1Deschide-ţi uşile, Libanule, ca focul să îţi mistuie cedrii.
2Urlă, bradule, pentru că cedrul a căzut, pentru că puternicii sunt prădaţi. Urlaţi, stejari ai Basanului, pentru că pădurea cea deasă a fost dată jos.
3Răsună urletul păstorilor, pentru că gloria lor este prădată; răsună răcnetul leilor tineri, pentru că mândria Iordanului este prădată.
4¶ Astfel spune DOMNUL Dumnezeul meu: Paşte turma de măcel;
5Ale căror stăpâni le înjunghie, şi nu se cred vinovaţi; şi cei care le vând, spun: Binecuvântat [fie] DOMNUL, pentru că sunt bogat; şi păstorii lor nu au milă de ele.
6Fiindcă nu voi mai avea milă de locuitorii ţării, spune DOMNUL; ci, iată, voi da pe oameni, pe fiecare în mâna aproapelui său şi în mâna împăratului său; şi ei vor lovi ţara şi nu [îi ]voi elibera din mâna lor.
7Şi voi paşte turma de măcel, pe voi, cele sărace din turmă. Şi mi-am luat două toiege; pe unul l-am numit Frumuseţe şi pe celălalt l-am numit Legături; şi păşteam turma.
8Într-o lună am nimicit de asemenea trei păstori; şi sufletul meu i-a urât şi sufletul lor de asemenea m-a detestat.
9Atunci am spus: Nu vă voi [mai] paşte; cea care moare, să moară; şi cea care trebuie stârpită, să fie stârpită; şi restul să mănânce, fiecare, carnea celeilalte.
10Şi mi-am luat toiagul, Frumuseţe, şi l-am tăiat în două, ca să rup legământul meu pe care l-am făcut cu toate popoarele.
11Şi a fost rupt în acea zi: şi astfel, cei săraci ai turmei, care m-au aşteptat, au cunoscut că acesta [era] cuvântul DOMNULUI.
12Şi le-am spus: Dacă credeţi [că este ]bine, daţi-[mi ]plata mea; iar dacă nu, lăsaţi-[o]. Astfel ei mi-au cântărit ca preţ, treizeci de arginţi.
13Şi DOMNUL mi-a spus: Aruncă-l olarului: un preţ frumos cu care am fost preţuit de ei. Şi am luat cei treizeci de arginţi şi i-am aruncat olarului, în casa DOMNULUI.
14Atunci am tăiat în două celălalt toiag al meu, Legături, ca să rup înfrăţirea dintre Iuda şi Israel.
15¶ Şi DOMNUL mi-a spus: Ia-ţi şi uneltele unui păstor nebun.
16Pentru că, iată, voi ridica un păstor în ţară [care] nu va cerceta pe cele care sunt stârpite, nici nu va căuta pe cea tânără, nici nu va vindeca pe cea rănită, nici nu va paşte pe cea care stă pe loc; ci carnea celor îngrăşate va mânca şi le va rupe copitele în bucăţi.
17Vai de păstorul idolatru, ce părăseşte turma! Sabia [va fi ]pe braţul lui şi pe ochiul lui drept; braţul lui va fi uscat deplin şi ochiul lui drept va fi deplin întunecat.