1Așadar, acum nu [este] condamnare pentru cei în Cristos Isus, care umblă nu conform cărnii, ci conform Duhului.
2Fiindcă legea Duhului vieții în Cristos Isus m-a eliberat de legea păcatului și a morții.
3Fiindcă ce nu putea face legea, întrucât era slabă prin carne, Dumnezeu, trimițând pe propriul său Fiu în asemănarea cărnii păcătoase și pentru păcat, a condamnat păcatul în carne;
4Pentru ca dreptatea legii să fie împlinită în noi, care umblăm nu conform cărnii, ci conform Duhului.
5Fiindcă toți cei ce sunt conform cărnii gândesc lucrurile cărnii; dar cei conform Duhului [gândesc] lucrurile Duhului.
6Fiindcă a gândi carnal [este] moarte; dar a gândi spiritual, viață și pace.
7Pentru că mintea carnală [este ]dușmănie împotriva lui Dumnezeu; fiindcă nu este supusă legii lui Dumnezeu și nici nu poate fi.
8Și cei ce sunt în carne nu pot plăcea lui Dumnezeu.
9Dar voi nu sunteți în carne, ci în Duhul, dacă într-adevăr Duhul lui Dumnezeu locuiește în voi. Iar dacă cineva nu are Duhul lui Cristos, acesta nu este al lui.
10Și dacă Cristos [este] în voi, trupul [este] mort din cauza păcatului; dar Duhul [este] viață din cauza dreptății.
11Dar dacă Duhul celui ce l-a înviat pe Isus dintre morți locuiește în voi, cel ce l-a înviat pe Cristos dintre morți, va da viață și trupurilor voastre muritoare prin Duhul său care locuiește în voi.
12¶ Așadar fraților suntem datori, nu cărnii, [pentru] a trăi conform cărnii.
13Căci dacă trăiți conform cărnii, veți muri; dar dacă prin Duhul ucideți faptele trupului, veți trăi.
14Fiindcă toți câți sunt conduși de Duhul lui Dumnezeu, aceștia sunt fiii lui Dumnezeu.
15Fiindcă nu ați primit duhul robiei din nou spre frică; ci ați primit Duhul adopției fiilor, prin care strigăm: Abba, Tată!
16Duhul însuși aduce mărturie cu duhul nostru că suntem copiii lui Dumnezeu;
17Și dacă [suntem] copii, atunci [și] moștenitori; moștenitori ai lui Dumnezeu și comoștenitori cu Cristos; dacă într-adevăr suferim împreună cu [el], ca să și fim glorificați împreună.
18¶ Întrucât socotesc că suferințele din acest timp nu [sunt] demne [de] [a fi comparate] cu gloria care va fi revelată în noi.
19Fiindcă arzătoarea anticipare a creaturii așteaptă revelarea fiilor lui Dumnezeu.
20Căci creatura a fost supusă deșertăciunii nu de bunăvoie, ci din cauza celui ce a supus-[o] în speranță,
21Deoarece creatura însăși de asemenea va fi eliberată din robia putrezirii în glorioasa libertate a copiilor lui Dumnezeu.
22Deoarece știm că toată creația împreună geme și împreună suferă durerile nașterii până acum.
23Și nu numai [ele], dar și noi înșine, care avem primele roade ale Duhului, chiar noi gemem în noi înșine așteptând adopția fiilor, [adică] răscumpărarea trupului nostru.
24Fiindcă suntem salvați prin speranță; dar speranța văzută nu este speranță; căci de ce ar mai spera [cineva] pentru ceea ce [se poate] vedea?
25Dar dacă sperăm pentru ceea ce nu vedem, așteptăm cu răbdare.
26Tot astfel Duhul de asemenea ajută neputințelor noastre; fiindcă nu știm pentru ce să ne rugăm cum ar trebui; dar Duhul însuși mijlocește pentru noi cu gemete de nespus.
27Și cel care cercetează inimile știe care [este] mintea Duhului, pentru că mijlocește pentru sfinți conform [voii lui] Dumnezeu.
28Și știm că toate lucrează împreună pentru binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, celor chemați conform scopului [său].
29Pentru că pe aceia pe care i-a cunoscut dinainte, i-a și predestinat [să fie] făcuți conform chipului Fiului său, ca el să fie întâiul născut între mulți frați.
30Mai mult, pe cei care i-a predestinat, pe aceia i-a și chemat; și [pe cei] pe care i-a chemat, i-a și declarat drepți; și [pe cei] pe care i-a declarat drepți, i-a și glorificat.
31¶ Ce vom spune atunci față de acestea? Dacă Dumnezeu [este] pentru noi, cine [poate fi] împotriva noastră?
32El care nu a cruțat pe propriul său Fiu, ci l-a predat pentru noi toți, cum nu ne va dărui de asemenea toate lucrurile cu el?
33Cine va aduce o acuzație împotriva aleșilor lui Dumnezeu? Dumnezeu [este] cel care declară drept.
34Cine [este ]cel ce condamnă? Cristos [este] cel ce a murit; da, mai mult, a și fost înviat, cel ce și este la dreapta lui Dumnezeu, care de asemenea mijlocește pentru noi.
35Cine ne va separa de dragostea lui Cristos? Necaz, sau strâmtorare, sau persecuție, sau foamete, sau goliciune, sau pericol, sau sabie?
36Așa cum este scris: Datorită ție suntem uciși cât este ziua de lungă; suntem socotiți ca oi pentru măcel.
37Nu, în toate acestea suntem mai mult decât biruitori prin cel ce ne-a iubit.
38Fiindcă sunt convins că nici moarte, nici viață, nici îngeri, nici principate, nici puteri, nici cele prezente, nici cele viitoare,
39Nici înălțime, nici adâncime, nicio altă creatură, nu va fi în stare să ne separe de dragostea lui Dumnezeu, care [este] în Cristos Isus Domnul nostru.