1Mai marelui muzician, [un psalm] al lui David, servitorul DOMNULUI, care a spus DOMNULUI cuvintele acestei cântări în ziua [în care] DOMNUL l-a eliberat din mâna tuturor dușmanilor săi și din mâna lui Saul, și a spus: Te voi iubi, DOAMNE, tăria mea.
2DOMNUL [este] stânca mea și fortăreața mea și eliberatorul meu; Dumnezeul meu, tăria mea, în care mă voi încrede; pavăza mea și cornul salvării mele [și ]turnul meu înalt.
3Voi chema pe DOMNUL, [care este demn] de laudă, astfel voi fi salvat din [mâna] dușmanilor mei.
4Întristările morții m-au încercuit și potopurile de oameni neevlavioși m-au înspăimântat.
6În strâmtorarea mea l-am chemat pe DOMNUL și am strigat către Dumnezeul meu; el mi-a auzit vocea din templul său și strigătul meu a ajuns înaintea lui, în urechile lui.
7Atunci pământul s-a zguduit și s-a cutremurat, temeliile munților de asemenea s-au mișcat și s-au zguduit, pentru că s-a înfuriat.
8Un fum s-a înălțat din nările lui și foc mistuia din gura lui, cărbuni s-au aprins prin el.
9El de asemenea a aplecat cerurile și a coborât, și întuneric [era ]sub picioarele lui.
10Și călărea pe un heruvim și zbura; da, el zbura pe aripile vântului.
11A făcut întunericul locul lui tainic, cortul lui de jur împrejurul lui [erau] ape întunecoase [și] nori groși ai cerurilor.
12La strălucirea dinaintea sa, norii lui groși au trecut; grindină și cărbuni de foc.
13DOMNUL de asemenea a tunat în ceruri și cel Preaînalt a dat [drumul] vocii sale; grindină și cărbuni de foc.
14Da, și-a trimis săgețile și i-a împrăștiat; și a aruncat fulgere și i-a învins.
15Atunci s-au văzut albiile apelor și temeliile lumii s-au dezgolit la mustrarea ta, DOAMNE, la pufnirea suflării nărilor tale.
16El a trimis din înalt, m-a luat, m-a scos din multe ape.
17M-a eliberat de dușmanul meu puternic și de cei ce m-au urât, fiindcă erau prea puternici pentru mine.
18M-au întâmpinat în ziua nenorocirii mele, dar DOMNUL a fost sprijinul meu.
19M-a dus de asemenea într-un loc larg; m-a eliberat, pentru că a găsit plăcere în mine.
20DOMNUL m-a răsplătit conform dreptății mele, mi-a întors conform curăției mâinilor mele.
21Pentru că am ținut căile DOMNULUI și nu m-am abătut cu stricăciune de la Dumnezeul meu.
22Pentru că toate judecățile lui [au fost] înaintea mea și statutele lui, nu le-am pus deoparte de la mine.
23Am fost de asemenea integru înaintea lui și m-am păzit de nelegiuirea mea.
24De aceea DOMNUL mi-a întors conform dreptății mele, conform curăției mâinilor mele înaintea ochilor săi.
25Cu cel milos te vei arăta milos, cu un om integru te vei arăta integru.
26Cu cel pur te vei arăta pur și cu cel pervers te vei arăta pervers.
27Fiindcă vei salva poporul chinuit, dar vei înjosi priviri trufașe.
28Fiindcă vei aprinde candela mea, DOMNUL Dumnezeul meu îmi va lumina întunericul.
29Căci cu tine am alergat asupra unei cete și cu Dumnezeul meu am sărit peste zid.
30[Cât despre] Dumnezeu, calea lui [este] desăvârșită, cuvântul DOMNULUI este încercat; el [este] o pavăză pentru toți cei ce se încred în el.
31Căci cine [este] Dumnezeu în afară de DOMNUL? [Și] cine [este] o stâncă în afară de Dumnezeul nostru?
32Dumnezeu [este] cel ce mă încinge cu tărie și îmi face calea desăvârșită.
33El îmi face picioarele ca ale căprioarei și mă așază pe locurile mele înalte.
34Îmi deprinde mâinile la război, ca brațele mele să frângă un arc de oțel.
35Tu de asemenea mi-ai dat scutul salvării tale și mâna ta dreaptă m-a ținut sus și bunătatea ta m-a făcut mare.
36Mi-ai lărgit pașii sub mine, încât picioarele mele nu au alunecat.
37Am urmărit pe dușmanii mei și i-am ajuns și nu m-am întors înapoi până ce nu au fost mistuiți.
38I-am rănit încât nu erau în stare să se ridice; sunt căzuți sub picioarele mele.
39Fiindcă m-ai încins cu tărie pentru bătălie, ai supus sub mine pe cei ce s-au ridicat împotriva mea.
40Mi-ai dat de asemenea gâturile dușmanilor mei, ca să îi nimicesc pe cei ce mă urăsc.
41Au strigat, dar nu [era] nimeni să [îi] salveze, către DOMNUL, dar nu le-a răspuns.
42Atunci i-am pisat mărunt ca țărâna înaintea vântului, i-am aruncat precum pământul pe străzi.
43M-ai scăpat de luptele poporului;[ și] m-ai făcut capul păgânilor, un popor [pe care] nu [l]-am cunoscut mă va servi.
44Imediat ce aud de mine, vor asculta de mine, străinii mi se vor supune.
45Străinii se vor ofili și de teamă [vor ieși] din locurile lor închise.
46DOMNUL trăiește; și binecuvântată [fie ]stânca mea; și să fie înălțat Dumnezeul salvării mele.
47Dumnezeu [este] cel ce îmi face dreptate și supune popoarele sub mine.
48Mă scoate din [mâna] dușmanilor mei, da, tu mă înalți deasupra celor ce se ridică împotriva mea; m-ai eliberat din [mâna] omului violent.
49De aceea îți voi aduce mulțumiri, DOAMNE, printre păgâni, și voi cânta laude numelui tău.
50Mare eliberare dă împăratului său; și arată milă unsului său, lui David și seminței lui, pentru totdeauna.