📖 Psalmi 108
-
1
O cântare [sau] psalm al lui David. Dumnezeule, inima mea este hotărâtă; voi cânta și voi da laudă, chiar cu gloria mea.
-
2
Trezește-te, psalterion și harpă, eu [însumi] mă voi trezi devreme.
-
3
Te voi lăuda, DOAMNE, printre popoare și îți voi cânta laude printre națiuni.
-
4
Căci mila ta [este] mare deasupra cerurilor, și adevărul tău [ajunge] până la nori.
-
5
Fii înălțat, Dumnezeule, deasupra cerurilor, și gloria ta deasupra întregului pământ;
-
6
Ca preaiubiții tăi să fie eliberați, salvează [cu] dreapta ta și răspunde-mi.
-
7
Dumnezeu a vorbit în sfințenia sa; mă voi bucura, voi împărți Sihemul și voi măsura valea Sucot.
-
8
Galaadul [este] al meu; Manase [este] al meu; Efraim de asemenea [este] puterea capului meu; Iuda [este] legiuitorul meu.
-
9
Moab este vasul meu pentru spălare; peste Edom îmi voi arunca sandala; peste Filistia voi triumfa.
-
10
Cine mă va duce în cetatea cea tare? Cine mă va conduce în Edom?
-
11
Nu [voiești] [tu], Dumnezeule, [care] ne-ai lepădat? Și nu voiești tu, Dumnezeule, să mergi înainte cu oștirile noastre?
-
12
Dă-ne ajutor în timpul tulburării, fiindcă zadarnic [este] ajutorul omului.
-
13
Prin Dumnezeu vom lucra vitejește, căci el va călca în picioare pe dușmanii noștri.