1Și s-a întâmplat după plagă, că DOMNUL i-a vorbit lui Moise și lui Eleazar, fiul preotului Aaron, spunând:
2Faceți numărătoarea întregii adunări a copiilor lui Israel, de la vârsta de douăzeci de ani în sus, prin toată casa părinților lor, toți cei ce sunt în stare să meargă la război în Israel.
3Și Moise și preotul Eleazar au vorbit cu ei în câmpiile lui Moab, lângă Iordan, [aproape] de Ierihon, spunând:
4[Faceți numărătoarea] [poporului], de la vârsta de douăzeci de ani în sus; precum DOMNUL i-a poruncit lui Moise și copiilor lui Israel care au ieșit din țara Egiptului.
5¶ Ruben, fiul cel mai în vârstă al lui Israel: copiii lui Ruben; Hanoc, [din care iese] familia hanochiților; din Palu, familia paluiților;
6Din Hețron, familia hețroniților; din Carmi, familia carmiților.
7Acestea [sunt] familiile rubeniților și cei numărați dintre ei erau patruzeci și trei de mii șapte sute treizeci.
8Și fiii lui Palu: Eliab.
9Și fiii lui Eliab: Nemuel și Datan și Abiram. Acesta [este acel] Datan și Abiram, faimoși în adunare, care au luptat împotriva lui Moise și împotriva lui Aaron în ceata lui Core, când s-au luptat împotriva DOMNULUI;
10Și pământul și-a deschis gura și i-a înghițit împreună cu Core, când acea ceată a murit, în timp ce focul mistuia două sute cincizeci de bărbați; și ei au devenit un semn.
11Cu toate acestea copiii lui Core nu au murit.
12Fiii lui Simeon după familiile lor: din Nemuel, familia nemueliților; din Iamin, familia iaminiților; din Iachin, familia iachiniților;
13Din Zerah, familia zerahiților; din Saul, familia sauliților.
14Acestea [sunt] familiile simeoniților, douăzeci și două de mii două sute.
15Fiii lui Gad după familiile lor: din Țefon, familia țefoniților; din Haghi, familia haghiților; din Șuni, familia șuniților;
16Din Ozni, familia ozniților; din Eri, familia eriților;
17Din Arod, familia arodiților; din Areli, familia areliților.
18Acestea [sunt] familiile copiilor lui Gad conform cu cei numărați dintre ei, patruzeci de mii cinci sute.
19Fiii lui Iuda: Er și Onan; și Er și Onan au murit în țara lui Canaan.
20Și fiii lui Iuda după familiile lor au fost: din Șela, familia șelaniților; din Pereț, familia perețiților; din Zerah, familia zerahiților.
21Și fiii lui Pereț au fost: din Hețron, familia hețroniților; din Hamul, familia hamuliților.
22Acestea [sunt] familiile lui Iuda conform cu cei numărați dintre ei, șaptezeci și șase de mii cinci sute.
23[Din] fiii lui Isahar după familiile lor: [din] Tola, familia tolaiților; din Pua, familia puaniților;
24Din Iașub, familia iașubiților; din Șimron, familia șimroniților.
25Acestea sunt familiile lui Isahar conform cu cei numărați dintre ei, șaizeci și patru de mii trei sute.
26[Din] fiii lui Zabulon după familiile lor: din Sered, familia serediților; din Elon, familia eloniților; din Iahleel, familia iahleeliților.
27Acestea [sunt] familiile Zabuloniților conform cu cei numărați dintre ei, șaizeci de mii cinci sute.
28Fiii lui Iosif după familiile lor: Manase și Efraim.
29Din fiii lui Manase: din Machir, familia machiriților; și Machir a născut pe Galaad; din Galaad [a ieșit] familia galaadiților.
30Aceștia sunt fiii lui Galaad: [din] Iezer, familia iezeriților; din Helec, familia heleciților;
31Și [din] Asriel, familia asrieliților; și [din] Sihem, familia sihemiților;
32Și [din] Șemida, familia șemidaiților; și din Hefer, familia heferiților.
33Și Țelofhad, fiul lui Hefer, nu a avut fii, ci fiice și numele fiicelor lui Țelofhad [erau] Mala și Noa, Hogla, Milca și Tirța.
34Acestea [sunt] familiile lui Manase și cei numărați dintre ei, cincizeci și două de mii șapte sute.
35Aceștia [sunt] fiii lui Efraim după familiile lor: din Șutelah, familia șutelhiților; din Becher, familia becheriților; din Tahan, familia tahaniților.
36Și aceștia [sunt] fiii lui Șutelah: din Eran, familia eraniților.
37Acestea [sunt] familiile fiilor lui Efraim conform cu cei numărați dintre ei, treizeci și două de mii cinci sute. Aceștia [sunt] fiii lui Iosif, după familiile lor.
38Fiii lui Beniamin, după familiile lor: din Bela, familia belaiților; din Așbel, familia așbeliților; din Ahiram, familia ahiramiților;
39Din Șufam, familia șufamiților; din Hufam, familia hufamiților.
40Și fiii lui Bela au fost Ard și Naaman, [din Ard], familia ardiților; [și] din Naaman, familia naamaniților.
41Aceștia [sunt] fiii lui Beniamin, după familiile lor, și cei numărați dintre ei [erau] patruzeci și cinci de mii șase sute.
42Aceștia [sunt] fiii lui Dan după familiile lor: din Șuham, familia șuhamiților. Acestea [sunt] familiile lui Dan, după familiile lor.
43Toate familiile șuhamiților, conform cu cei numărați dintre ei, [erau] șaizeci și patru de mii patru sute.
44[Din] copiii lui Așer după familiile lor: din Imna, familia imnaiților; din Iesui, familia iesuiților; din Beria, familia beriaiților.
45Din fiii lui Beria: din Heber, familia heberiților; din Malchiel, familia malchieliților.
46Și numele fiicei lui Așer [era] Serah.
47Acestea [sunt] familiile fiilor lui Așer conform cu cei numărați dintre ei; [care erau] cincizeci și trei de mii patru sute.
48[Din] fiii lui Neftali după familiile lor: din Iahțeel, familia iahțeeliților; din Guni, familia guniților;
49Din Iețer, familia iețeriților; din Șilem, familia șilemiților.
50Acestea [sunt] familiile din Neftali, după familiile lor, și cei numărați dintre ei [erau] patruzeci și cinci de mii patru sute.
51Aceștia [au fost] cei numărați dintre copiii lui Israel, șase sute una mii șapte sute treizeci.
52¶ Și DOMNUL i-a vorbit lui Moise, spunând:
53Acestora le va fi împărțită țara drept moștenire, conform numărului numelor.
54Celor mai mulți să le dai mai multă moștenire și celor mai puțini să le dai mai puțină moștenire; fiecăruia să îi fie dată moștenirea sa conform cu cei numărați din el.
55Cu toate acestea țara să fie împărțită prin sorți, conform numelor triburilor părinților lor să moștenească.
56Conform sorțului să fie împărțită stăpânirea lor între mulți și puțini.
57¶ Și aceștia [sunt] cei numărați dintre leviți după familiile lor: din Gherșon, familia gherșoniților; din Chehat, familia chehatiților; din Merari, familia merariților.
58Acestea sunt familiile leviților: familia libniților, familia hebroniților, familia mahliților, familia mușiților, familia coreiților. Și Chehat a născut pe Amram.
59Și numele soției lui Amram [a fost] Iochebed, fiica lui Levi, pe care [mama ei] i-a născut-o lui Levi în Egipt; și i-a născut lui Amram pe Aaron și Moise și pe Miriam sora lor.
60Și lui Aaron i-a fost născut Nadab și Abihu, Eleazar și Itamar.
61Și Nadab și Abihu au murit, când au oferit foc străin înaintea DOMNULUI.
62Și cei numărați dintre ei erau douăzeci și trei de mii, toți de parte bărbătească de la vârsta de o lună în sus, și nu au fost numărați printre copiii lui Israel, pentru că lor nu le-a fost dată nicio moștenire în mijlocul copiilor lui Israel.
63¶ Aceștia [sunt] cei numărați de Moise și preotul Eleazar, care au numărat pe copiii lui Israel în câmpiile lui Moab lângă Iordan, [aproape] de Ierihon.
64Dar printre aceștia nu a fost niciun bărbat dintre cei pe care Moise și preotul Aaron i-au numărat, când au numărat copiii lui Israel în pustiul Sinai.
65Pentru că DOMNUL spusese despre ei: Negreșit vor muri în pustiu. Și nu a rămas niciunul dintre ei, în afară de Caleb, fiul lui Iefune, și Iosua, fiul lui Nun.