1Și a început să le vorbească în parabole. Un [anumit] om a sădit o vie și a pus o îngrăditură împrejur și a săpat un teasc și a zidit un turn și a arendat-o unor viticultori și a plecat într-o țară îndepărtată.
2Și la timpul cuvenit a trimis un rob la viticultori, ca să primească de la viticultori din rodul viei.
3Și ei [l]-au prins și l-au bătut și [l]-au trimis fără nimic.
4Și el, din nou, a trimis alt rob la ei; iar ei au aruncat cu pietre în el și [l]-au rănit la cap și [l]-au trimis ocărât.
5Și din nou a trimis [pe] un altul; și pe acela l-au ucis; și pe mulți alții: pe unii bătându-i și pe alții ucigându-i.
6De aceea mai având un singur fiu, pe preaiubitul său, l-a trimis și pe el la ei în cele din urmă, spunând: Îl vor respecta pe fiul meu.
7Dar acei viticultori au spus între ei: Acesta este moștenitorul; veniți să îl ucidem și moștenirea va fi a noastră.
8Iar ei l-au luat și [l]-au ucis și [l]-au scos afară din vie.
9Ce va face așadar domnul viei? Va veni și va nimici pe viticultori și va da via altora.
10Și nu ați citit această scriptură? Piatra pe care au respins-o zidarii, aceasta a devenit capul colțului [temeliei];
11DOMNUL a făcut aceasta; și [este] minunat în ochii noștri.
12Și căutau să pună mâna pe el, dar se temeau de popor; fiindcă știau că spusese parabola împotriva lor; și l-au lăsat și s-au dus.
13¶ Și au trimis la el pe unii dintre farisei și dintre irodieni, să îl prindă în cuvinte.
14Și când au venit, i-au spus: Învățătorule, știm că ești adevărat și nu îți pasă de nimeni; fiindcă nu te uiți la fața oamenilor, ci înveți calea lui Dumnezeu în adevăr: Este legiuit a da taxă Cezarului, sau nu?
15Să dăm, sau să nu dăm? Dar el, cunoscând fățărnicia lor, le-a spus: De ce mă ispitiți? Aduceți-mi un dinar, ca să [îl] văd.
16Și [l]-au adus. Iar el le-a spus: Al cui [este] acest chip și inscripție? Iar ei i-au spus: Al Cezarului.
17Și Isus, răspunzând, le-a zis: Dați Cezarului cele ale Cezarului și lui Dumnezeu cele ale lui Dumnezeu. Și s-au minunat de el.
18¶ Atunci saducheii, care spun [că] nu este înviere, au venit la el și l-au întrebat, spunând:
19Învățătorule, Moise ne-a scris că: Dacă fratele [unui] bărbat moare și [își ]lasă soția și nu lasă copii, fratele lui să ia pe soția lui și să ridice sămânță fratelui său.
20Așadar au fost șapte frați; și primul a luat o soție, și, murind, nu a lăsat sămânță.
21Și al doilea a luat-o și a murit și nici el nu a lăsat sămânță; și la fel al treilea.
22Și cei șapte au luat-o și nu au lăsat sămânță. La urma tuturor a murit și femeia.
23La înviere așadar, când vor învia, căruia dintre ei îi va fi ea soție? Fiindcă toți cei șapte au avut-o de soție.
24Și Isus, răspunzând, le-a zis: Nu de aceea vă rătăciți, pentru că nu cunoașteți [nici] scripturile, nici puterea lui Dumnezeu?
25Fiindcă [atunci] când vor învia dintre morți, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita; ci sunt ca îngerii care sunt în cer.
26Iar despre cei morți, că învie; nu ați citit în cartea lui Moise, cum în rug i-a vorbit Dumnezeu? Spunând: Eu [sunt] Dumnezeul lui Avraam și Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacob?
27El nu este Dumnezeul celor morți, ci Dumnezeul celor vii; voi de aceea vă rătăciți mult.
28¶ Și unul dintre scribi a venit, și auzindu-i discutând, și pricepând că le răspunsese bine, l-a întrebat: Care este prima poruncă, dintre toate?
29Și Isus i-a răspuns: Prima dintre toate poruncile [este]: Ascultă, Israel; Domnul Dumnezeul nostru este un [singur] Domn;
30Și să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta și cu tot sufletul tău și cu toată mintea ta și cu toată tăria ta; aceasta [este] prima poruncă.
31Și a doua [este] asemănătoare, [adică] aceasta: Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți. Nu este altă poruncă mai mare decât acestea.
32Și scribul i-a spus: Bine, Învățătorule, ai spus adevărul, pentru că este un singur Dumnezeu și nu este altul decât el;
33Și a-l iubi cu toată inima și cu toată înțelegerea și cu tot sufletul și cu toată tăria și a-l iubi pe aproapele [său] ca pe sine însuși, este mai mult decât toate ofrandele arse în întregime și sacrificiile.
34Și când Isus a văzut că el a răspuns cu pricepere, i-a spus: Nu ești departe de împărăția lui Dumnezeu. Și după aceea nimeni nu a mai cutezat să îl întrebe.
35¶ Și, în timp ce [îi] învăța în templu, Isus a răspuns și a zis: Cum spun scribii că Cristos este Fiul lui David?
36Fiindcă însuși David a spus prin Duhul Sfânt: DOMNUL a spus Domnului meu: Șezi la dreapta mea, până îi fac pe dușmanii tăi sprijinul piciorului tău.
37De aceea, însuși David îl numește Domn; și de unde este el fiul lui? Și oamenii de rând îl ascultau cu plăcere.
38¶ Și le-a spus în doctrina lui: Păziți-vă de scribii cărora le place să umble cu robe lungi și [le plac ]saluturile în piețe,
39Și scaunele din față în sinagogi și locurile de onoare la ospețe;
40Care devorează casele văduvelor și de ochii lumii fac rugăciuni lungi; aceștia vor primi mai mare damnare.
41¶ Și Isus ședea în fața vistieriei și privea cum oamenii aruncau bani în vistierie; și mulți bogați aruncau mult.
42Și a venit o anumită văduvă săracă și a aruncat doi cadranți care fac un bănuț.
43Și a chemat pe discipolii săi și le-a spus: Adevărat vă spun că: Această văduvă săracă a aruncat mai mult decât au aruncat toți în vistierie;
44Fiindcă [ei] toți au aruncat din abundența lor; dar ea, din sărăcia ei, a aruncat tot ce a avut, tot avutul ei.