1Și s-a întâmplat într-una din acele zile, pe când învăța el poporul în templu și predica evanghelia, [că] preoții de seamă și scribii au venit peste [el] cu bătrânii,
2Și i-au vorbit, spunând: Spune-ne, prin ce autoritate faci [tu ]acestea? Sau cine este cel[ ce] ți-a dat această autoritate?
3Iar el a răspuns și le-a zis: Vă voi întreba și eu un lucru; și răspundeți-mi:
4Botezul lui Ioan era din cer, sau de la oameni?
5Dar discutau între ei, spunând: Dacă vom spune: Din cer, el va spune: Atunci de ce nu l-ați crezut?
6Dar dacă spunem: De la oameni, tot poporul ne va ucide cu pietre; fiindcă sunt convinși că Ioan era un profet.
7Și au răspuns că nu puteau spune de unde [era].
8Și Isus le-a spus: Nici eu nu vă spun prin ce autoritate fac acestea.
9¶ Apoi a început să spună poporului această parabolă: Un anumit om a plantat o vie și a arendat-o unor viticultori și a plecat într-o țară îndepărtată pentru un timp îndelungat.
10Și la timpul cuvenit a trimis un rob la viticultori, ca să îi dea din rodul viei; dar viticultorii l-au bătut și [l-]au trimis fără nimic.
11Și din nou, a trimis alt rob; și l-au bătut și pe acela și [l-]au ocărât și [l-]au trimis fără nimic.
12Și din nou, a trimis un al treilea; și de asemenea l-au rănit și [l-]au aruncat afară.
13Atunci a spus domnul viei: Ce să fac? Voi trimite pe fiul meu preaiubit; poate, văzându-l, [îl] vor respecta.
14Dar când viticultorii l-au văzut, discutau între ei, spunând: Acesta este moștenitorul; să îl ucidem, ca moștenirea să fie a noastră.
15Și l-au aruncat afară din vie și [l-]au ucis. Ce le va face așadar domnul viei?
16Va veni și va nimici pe acești viticultori și va da via altora. Și când au auzit, au spus: Nicidecum.
17Iar el i-a privit și a spus: Atunci ce este acest lucru, care este scris: Piatra pe care au respins-o zidarii, aceasta a devenit capul colțului [temeliei].
18Oricine va cădea peste acea piatră, va fi zdrobit; dar peste oricine va cădea aceasta, îl va spulbera.
19Și preoții de seamă și scribii căutau să pună mâinile pe el în ora aceea; dar se temeau de popor; fiindcă au priceput că spusese această parabolă împotriva lor.
20¶ Și [îl] pândeau și au trimis spioni, care se prefăceau [oameni] drepți, ca să [îl] prindă în cuvintele lui, așa încât să îl dea puterii și autorității guvernatorului.
21Și l-au întrebat, spunând: Învățătorule, știm că vorbești și înveți cu dreptate și nici nu cauți la fața [oamenilor], ci înveți calea lui Dumnezeu în adevăr.
22Este legiuit pentru noi să dăm taxă Cezarului, sau nu?
23Dar el a priceput viclenia lor și le-a spus: De ce mă ispitiți?
24Arătați-mi un dinar. Al cui chip și inscripție o are? Ei au răspuns și au zis: Al Cezarului.
25Iar el le-a spus: De aceea dați Cezarului cele ale Cezarului și lui Dumnezeu cele ale lui Dumnezeu.
26Și nu au putut să îl prindă în cuvintele lui înaintea poporului; și s-au minunat de răspunsul lui și au tăcut.
27¶ Apoi au venit unii dintre saduchei, care neagă că există vreo înviere; și l-au întrebat,
28Spunând: Învățătorule, Moise ne-a scris: Dacă fratele cuiva moare, având soție și el moare fără copii, ca fratele lui să îi ia soția și să ridice sămânță fratelui său.
29Așadar au fost șapte frați; și primul a luat o soție și a murit fără copii.
30Și al doilea a luat-o de soție și el a murit fără copii.
31Și al treilea, a luat-o; și în același fel și cei șapte; și nu au lăsat copii și au murit.
32La urma tuturor a murit și femeia.
33La înviere așadar, căruia dintre ei este ea soție? Fiindcă toți cei șapte au avut-o de soție.
34Și Isus, răspunzând, le-a zis: Fiii [și fiicele] acestei lumi se însoară și se mărită;
35Dar cei socotiți demni să obțină acea lume și învierea dintre morți, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita;
36Nici nu vor putea muri de atunci încolo; fiindcă sunt egali cu îngerii; și sunt copiii lui Dumnezeu, fiind copiii învierii.
37Dar că morții sunt înviați, chiar Moise a arătat la rug, când numește pe Domnul: Dumnezeul lui Avraam și Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacob.
38Fiindcă el nu este un Dumnezeu al morților, ci al celor vii; fiindcă toți trăiesc pentru el.
39¶ Atunci unii dintre scribi, răspunzând, au zis: Învățătorule, bine ai spus.
40Iar după aceea nu au mai cutezat să îl întrebe[ nimic].
41Iar el le-a spus: Cum spun ei: Cristos este fiul lui David?
42Și însuși David spune în cartea Psalmilor: DOMNUL a spus Domnului meu: Șezi la dreapta mea,
43Până fac pe dușmanii tăi sprijinul piciorului tău.
44David într-adevăr îl numește Domn; cum este el atunci fiul lui?
45Atunci, în auzul întregului popor a spus discipolilor săi:
46Păziți-vă de scribii care doresc să se plimbe în robe lungi și iubesc saluturile în piețe și scaunele de frunte în sinagogi și locurile de onoare la ospețe;
47Care devorează casele văduvelor și de ochii lumii fac rugăciuni lungi; aceștia vor primi mai mare damnare.