1Și bărbații lui Efraim i-au spus: De ce ne-ai servit astfel, încât nu ne-ai chemat, când ai mers să te lupți cu madianiții? Și s-au certat foarte[ ]tare cu el.
2Și el le-a spus: Ce am făcut eu acum pe lângă voi? Nu [este] mai bună strângerea strugurilor rămași din Efraim decât culesul viei din Abiezer?
3Dumnezeu a dat în mâinile voastre pe prinții lui Madian, Oreb și Zeeb; și ce am fost eu în stare să fac pe lângă voi? Atunci mânia lor s-a potolit față de el, după ce a spus aceasta.
4¶ Și Ghedeon a venit la Iordan [și] a trecut, el și cei trei sute de bărbați care [erau] cu el, obosiți, totuși urmărindu[-i].
5Și a spus bărbaților din Sucot: Dați, vă rog, pâini poporului care mă urmează, pentru că [sunt] obosiți și eu urmăresc pe Zebah și pe Țalmuna, împărații lui Madian.
6Și prinții din Sucot au spus: [Sunt] acum mâinile lui Zebah și ale lui Țalmuna în mâna ta, încât să dăm pâine armatei tale?
7Și Ghedeon a spus: De aceea, când DOMNUL va fi dat pe Zebah și pe Țalmuna în mâna mea, atunci vă voi smulge carnea cu spinii pustiului și cu mărăcini.
8Și de acolo s-a urcat la Penuel și le-a vorbit la fel, iar bărbații din Penuel i-au răspuns cum au răspuns bărbații din Sucot.
9Și a vorbit și bărbaților din Penuel, spunând: Când voi veni din nou în pace, voi dărâma acest turn.
10Acum, Zebah și Țalmuna [erau] în Carcor și oștirile lor [erau] cu ei, cam cincisprezece mii, toți câți au rămas din toate oștirile copiilor estului, căci căzuseră o sută douăzeci de mii de oameni care scoteau sabia.
11Și Ghedeon s-a urcat pe calea celor care locuiau în corturi, la est de Nobah și Iogbeha, și a lovit oștirea, pentru că oștirea era în siguranță.
12Și după ce Zebah și Țalmuna au fugit, el i-a urmărit și a prins pe cei doi împărați ai lui Madian, pe Zebah și pe Țalmuna; și a învins toată oștirea.
13Și Ghedeon, fiul lui Ioas, s-a întors de la bătălie înainte ca soarele [să răsară].
14Și a prins pe un tânăr al bărbaților din Sucot și l-a întrebat; și el i-a descris pe prinții din Sucot și pe bătrânii săi, șaptezeci și șapte de bărbați.
15Iar el a venit la bărbații din Sucot și a spus: Iată, pe Zebah și pe Țalmuna, cu care m-ați ocărât, zicând: [Sunt] acum mâinile lui Zebah și ale lui Țalmuna în mâna ta, ca să dăm pâine bărbaților tăi obosiți?
16Și a luat pe bătrânii cetății și spini din pustie și mărăcini și cu ei i-a învățat pe oamenii din Sucot.
17Și a dărâmat turnul din Penuel și a ucis pe bărbații cetății.
18¶ Atunci le-a spus lui Zebah și lui Țalmuna: Ce fel de bărbați [erau cei] pe care i-ați ucis la Tabor? Iar ei au răspuns: Ca tine, astfel [erau]; fiecare semăna cu copiii unui împărat.
19Și el a spus: Ei [erau] frații mei, fiii mamei mele; [precum] DOMNUL trăiește, dacă i-ați fi lăsat în viață, nu v-aș fi ucis.
20Și a spus către Ieter, întâiul născut al său: Ridică-te, ucide-i. Dar tânărul nu și-a scos sabia, pentru că se temea, fiindcă [era] încă tânăr.
21Atunci Zebah și Țalmuna au spus: Ridică-te tu și aruncă-te asupra noastră, căci precum [este] bărbatul, [astfel] [este] puterea lui. Și Ghedeon s-a ridicat și a ucis pe Zebah și pe Țalmuna și a luat ornamentele care [erau] la gâturile cămilelor lor.
22¶ Atunci bărbații lui Israel i-au spus lui Ghedeon: Stăpânește peste noi, deopotrivă tu și fiul tău și fiul fiului tău de asemenea, pentru că ne-ai eliberat din mâna lui Madian.
23Și Ghedeon le-a spus: Nu eu voi stăpâni peste voi, nici fiul meu nu va stăpâni peste voi, DOMNUL va stăpâni peste voi.
24Și Ghedeon le-a spus: Aș dori să vă cer [ceva], să îmi dați fiecare bărbat cerceii prăzii sale. (Pentru că aveau cercei de aur, fiindcă [erau] ismaeliți).
25Iar ei au răspuns: Ți-[i ]vom[ ]da de bunăvoie. Și au întins o haină și au aruncat pe ea fiecare cerceii prăzii sale.
26Și greutatea cerceilor de aur, pe care îi ceruse el, era de o mie șapte sute de [șekeli] de aur, în afară de ornamentele și colanele și îmbrăcămintea de purpură care [erau ]pe împărații lui Madian și în afară de lanțurile care [erau] în jurul gâturilor cămilelor lor.
27Și Ghedeon a făcut din ele un efod și l-a pus în cetatea sa, în Ofra, și tot Israelul a curvit după acesta acolo, lucru care a devenit o cursă pentru Ghedeon și pentru casa lui.
28Astfel a fost Madian supus înaintea copiilor lui Israel, încât nu și-a mai ridicat capul. Și țara a avut liniște patruzeci de ani în zilele lui Ghedeon.
29¶ Și Ierubaal, fiul lui Ioas, a mers și a locuit în casa lui.
30Și Ghedeon a avut șaptezeci de fii născuți din coapsele sale, pentru că avea multe soții.
31Și concubina lui care [era] în Sihem, ea de asemenea i-a născut un fiu și el i-a pus numele Abimelec.
32Și Ghedeon, fiul lui Ioas, a murit după o bătrânețe frumoasă și a fost îngropat în mormântul lui Ioas, tatăl său, în Ofra abiezeriților.
33Și s-a întâmplat că, imediat ce a murit Ghedeon, copiii lui Israel s-au întors din nou și au curvit după Baali și l-au făcut pe Baal-Berit, dumnezeul lor.
34Și copiii lui Israel nu și-au amintit de DOMNUL Dumnezeul lor, care îi eliberase din mâinile tuturor dușmanilor lor, de jur împrejur,
35Nici nu au arătat bunătate casei lui Ierubaal, [adică ]lui Ghedeon, conform cu toată bunătatea pe care o arătase el lui Israel.