1Astfel spune DOMNUL unsului său, lui Cirus, a cărui dreaptă am ţinut-o, pentru a supune naţiuni înaintea lui; şi voi dezlega coapsele împăraţilor, pentru a deschide înaintea lui cele două porţi părăsite; şi porţile nu vor fi închise;
2Voi merge înaintea ta şi locurile strâmbe le voi îndrepta, voi sparge în bucăţi porţile de aramă şi voi tăia în două drugii de fier,
3Şi îţi voi da tezaurele întunericului şi bogăţiile ascunse ale locurilor tainice, ca să ştii că eu, DOMNUL, care [te ]chem pe nume, [sunt ]Dumnezeul lui Israel.
4De dragul lui Iacob, servitorul meu, şi Israel, alesul meu, te-am chemat chiar pe numele tău, ţi-am dat [încă ]un[ ]nume, deşi nu m-ai cunoscut.
5¶ Eu [sunt ]DOMNUL şi nu[ este ]altul, nu[ este ]Dumnezeu în afară de mine, te-am încins, deşi nu m-ai cunoscut,
6Ca ei să ştie de la ridicarea soarelui şi de la vest, că [nu este ]nimeni în afară de mine. Eu [sunt ]DOMNUL şi [nu este ]altul.
7Eu formez lumina şi creez întuneric, fac pace şi creez rău, eu DOMNUL fac toate acestea[.]
8Picuraţi voi ceruri de deasupra şi cerurile să toarne dreptate; să se deschidă pământul şi ele să aducă salvare şi dreptatea să răsară împreună; eu, DOMNUL, am creat aceasta.
9Vai celui ce se luptă cu Făcătorul său! [Să se lupte ]ciobul cu cioburile pământului. Va spune lutul celui ce îl modelează: Ce faci? sau lucrarea ta: Nu are mâini?
10Vai celui ce spune tatălui [său]:[ ]Ce naşti tu? sau femeii: Ce ai adus [pe lume]?
11¶ Astfel spune DOMNUL, Cel Sfânt al lui Israel şi Făcătorul său: Întrebaţi-mă despre lucruri ce vor veni referitor la fiii mei şi referitor la lucrarea mâinilor mele să îmi porunciţi.
12Am făcut pământul şi am creat omul pe acesta; eu, mâinile mele, au întins cerurile şi întregii lor oştiri i-am poruncit.
13L-am ridicat în dreptate şi voi îndruma toate căile lui, el va construi cetatea mea şi va da drumul captivilor mei, nu pentru preţ nici pentru răsplată, spune DOMNUL oştirilor.
14Astfel spune DOMNUL: Munca Egiptului şi marfa Etiopiei şi a sabeenilor, bărbaţi de statură înaltă, vor veni peste tine şi vor fi ai tăi, vor veni după tine; în lanţuri vor veni şi ţi se vor pleca, îţi vor aduce cereri, [spunând: ]Cu siguranţă Dumnezeu [este ]în tine; şi nu[ este ]altul, nu[ este alt] Dumnezeu.
15Cu adevărat tu [eşti ]un Dumnezeu care te ascunzi, O Dumnezeul lui Israel, Salvatorul.
16Ei vor fi ruşinaţi şi de asemenea încurcaţi, cu toţii; vor merge spre încurcare toţi făcătorii de idoli.
17[Dar ]Israel va fi salvat în DOMNUL cu o salvare veşnică, voi nu veţi fi ruşinaţi, nici încurcaţi pentru totdeauna şi întotdeauna.
18Fiindcă astfel spune DOMNUL care a creat cerurile; Dumnezeu însuşi care a format pământul şi l-a făcut; el l-a întemeiat, nu l-a creat în zadar, l-a format pentru a fi locuit: Eu [sunt ]DOMNUL; şi nu[ este ]altul.
19Nu am vorbit în taină, într-un loc întunecos al pământului. Nu am spus seminţei lui Iacob: Voi mă căutaţi în zadar, eu, DOMNUL, vorbesc dreptate, vestesc lucruri drepte.
20¶ Adunaţi-vă şi veniţi; apropiaţi-vă împreună, voi, [care ]aţi scăpat dintre naţiuni; nu au cunoaştere cei care înalţă lemnul chipului lor cioplit şi se roagă unui dumnezeu [care ]nu poate salva.
21Spuneţi şi aduceţi-[i ]aproape; da, să facă sfat împreună, cine a vestit aceasta din vechime? [Cine ]a spus aceasta de atunci? Oare nu eu, DOMNUL? Şi nu [este ]alt Dumnezeu în afară de mine; un Dumnezeu drept şi un Salvator; [nu este ]altul în afară de mine.
22Priviţi la mine şi fiţi salvaţi, toate marginile pământului, fiindcă eu [sunt ]Dumnezeu şi [nu este ]altul.
23Am jurat pe mine însumi, cuvântul a ieşit din gura mea [în ]dreptate şi nu se va întoarce: Căci fiecare genunchi mi se va pleca, fiecare limbă va jura.
24Cu siguranţă, [unul ]va spune: În DOMNUL am dreptate şi tărie, la el vor veni [oameni; ]şi toţi cei aprinşi împotriva lui vor fi ruşinaţi.
25În DOMNUL va fi declarată dreaptă şi se va glorifica toată sămânţa lui Israel.