1În acea zi, DOMNUL cu sabia lui apăsătoare şi mare şi puternică va pedepsi leviatanul, şarpele străpungător, chiar leviatanul, acel şarpe strâmb; şi va ucide dragonul care [este ]în mare.
2În acea zi cântaţi-i: Vie cu vin roşu.
3Eu, DOMNUL, o păzesc; o voi uda în fiecare clipă; ca [nimeni ]să nu o vatăme, o voi ţine noapte şi zi.
4Furie nu [este ]în mine; cine va pune mărăcinii [şi ]spinii împotriva mea în bătălie? Eu aş trece prin ei, i-aş arde în întregime.
5Sau, să îmi apuce tăria, [ca ]să facă pace cu mine, [da ]el va face pace cu mine.
6El îi va face pe cei care vin din Iacob să prindă rădăcină; Israel va înflori şi înmuguri şi va umple faţa lumii cu rod.
7L-a lovit el, aşa cum a lovit pe cei ce l-au lovit? [Sau ]este el ucis conform măcelăririi celor ce sunt ucişi de el?
8Tu te vei certa cu ea cu măsură când se întinde; el opreşte vântul său aspru în ziua vântului de est.
9De aceea prin aceasta va fi nelegiuirea lui Iacob îndepărtată; şi acesta [este ]tot rodul pentru a înlătura păcatul lui; când el face toate pietrele altarului ca pietre de var care sunt sfărâmate în bucăţi, dumbrăvile şi chipurile nu vor sta în picioare.
10Totuşi cetatea apărată [va fi] pustiită [şi][ ]locuinţa părăsită şi lăsată asemenea unui pustiu, acolo va paşte viţelul şi acolo se va culca şi va mistui ramurile acesteia.
11Când crengile acesteia se ofilesc, vor fi rupte, femeile vor veni [şi][ ]le vor da foc, căci [este ]un popor fără înţelegere; de aceea cel ce i-a făcut nu va avea milă de ei şi cel ce i-a format nu le va arăta favoare.
12Şi se va întâmpla, în acea zi, [că ]DOMNUL va treiera de la canalul râului până la pârâul Egiptului şi veţi fi adunaţi unul câte unul, voi copiii lui Israel.
13Şi se va întâmpla, în acea zi, [că] marea trâmbiţă va suna şi cei care erau gata să piară în ţara Asiriei şi proscrişii din ţara Egiptului, vor veni şi se vor închina DOMNULUI în muntele sfânt, la Ierusalim.