📖 Iov 8
-
1
Atunci Bildad șuhitul a răspuns și a zis:
-
2
Cât vei mai vorbi aceste [lucruri]? Și [cât timp vor fi] cuvintele gurii tale [ca] un vânt puternic?
-
3
Pervertește Dumnezeu judecata? Sau pervertește Atotputernicul dreptatea?
-
4
Dacă ai tăi copii au păcătuit împotriva lui și el i-a lepădat pentru fărădelegea lor;
-
5
Dacă ai căuta pe Dumnezeu din timp și ți-ai îndrepta cererea către cel Atotputernic,
-
6
Dacă [ai fi fost] pur și integru, cu adevărat el s-ar trezi acum pentru tine și ar face să prospere locuința dreptății tale.
-
7
Deși începutul tău a fost mic, totuși sfârșitul tău de pe urmă va crește mult.
-
8
¶ Căci întreabă, te rog, despre generația trecută și pregătește-te pentru cercetarea despre părinții lor;
-
9
Pentru că noi [suntem doar de] ieri și nu știm nimic, fiindcă zilele noastre pe pământ [sunt] o umbră;
-
10
Nu te vor învăța ei [și] nu îți vor spune și nu vor rosti cuvinte din inima lor?
-
11
Poate crește papura fără mlaștină? Poate irisul crește fără apă?
-
12
Pe când [este] încă verde [și] netăiat, se ofilește înaintea oricărei [alte] ierburi.
-
13
Astfel[ sunt] cărările tuturor celor ce uită pe Dumnezeu; și speranța fățarnicului va pieri,
-
14
A cărui speranță va fi retezată și a cărui încredere [va fi] pânză de păianjen.
-
15
Se va sprijini de casa lui, dar ea nu va sta în picioare; o va ține strâns, dar nu va dura.
-
16
El [este] verde înaintea soarelui și ramura lui se întinde în grădina sa.
-
17
Rădăcinile lui sunt înfășurate în jurul movilei [și] vede locul pietrelor.
-
18
Dacă îl nimicește din locul său, atunci [acesta] îl va nega, [spunând]: Nu te-am văzut.
-
19
Iată, aceasta [este] bucuria căii sale, și din pământ alții vor crește.
-
20
¶ Iată, Dumnezeu nu va lepăda un [om] desăvârșit, nici nu îi va ajuta pe făcătorii de rău,
-
21
Până ce umple gura ta cu râset și buzele tale cu bucurie.
-
22
Cei ce te urăsc vor fi îmbrăcați cu rușine, și locuința celor stricați va ajunge de nimic.