📖 Iov 31
-
1
Am făcut un legământ cu ochii mei; de ce atunci să mă gândesc la o tânără?
-
2
Căci ce [este] partea de la Dumnezeu[ ]de sus și [ce ]moștenire de la cel Atotputernic din înalt?
-
3
Nu [este] nimicire pentru cel stricat? Și o [pedeapsă] neobișnuită lucrătorilor nelegiuirii?
-
4
Nu vede el căile mele și nu numără toți pașii mei?
-
5
Dacă am umblat în deșertăciune, sau dacă piciorul meu s-a grăbit la înșelăciune,
-
6
Să fiu cântărit într-o balanță dreaptă, ca Dumnezeu să îmi cunoască integritatea.
-
7
Dacă mi s-a abătut pasul de pe cale și inima mea mi-a urmat ochii și dacă vreo pată s-a lipit de mâinile mele,
-
8
[Atunci] să seamăn și să mănânce altul; da, să fie dezrădăcinați urmașii mei.
-
9
¶ Dacă inima mea a fost înșelată de vreo femeie, sau [dacă] am pândit la ușa aproapelui meu,
-
10
[Atunci] să macine soția mea pentru altul și alții să se aplece peste ea.
-
11
Căci aceasta [este] o crimă odioasă; da, [este] o nelegiuire [c][e trebuie pedepsită de] judecători.
-
12
Pentru că [este] un foc [ce] mistuie până la nimicire și care ar dezrădăcina tot venitul meu.
-
13
Dacă am disprețuit cauza servitorului meu sau a servitoarei mele, când s-au certat cu mine;
-
14
Ce voi face atunci când Dumnezeu se ridică? Și când cercetează, ce îi voi răspunde?
-
15
Cel care m-a făcut pe mine în pântece, nu l-a făcut și pe el? Și nu unul ne-a format în pântece?
-
16
¶ Dacă am împiedicat pe săraci de la dorința [lor,] sau am făcut ochii văduvei să se sfârșească;
-
17
Sau am mâncat bucata mea singur și cel fără tată nu a mâncat din ea;
-
18
(Căci din tinerețea mea el a fost crescut cu mine, precum [cu] un tată; și am îndrumat-o din pântecele mamei mele);
-
19
Dacă am văzut pe cineva pierind din lipsă de haină, sau vreun sărac fără învelitoare,
-
20
Dacă coapsele lui nu m-au binecuvântat și [dacă] el [nu] a fost încălzit cu lâna oilor mele,
-
21
Dacă mi-am ridicat mâna împotriva celui fără tată, când am văzut ajutorul meu în poartă,
-
22
Să îmi cadă brațul din umărul meu și brațul să îmi fie frânt din os.
-
23
Căci nimicirea [de la] Dumnezeu mi-[a fost] teroare și din cauza înălțimii lui nu am putut îndura.
-
24
¶ Dacă am făcut aurul speranța mea, sau am spus aurului pur: [Tu ești] încrederea mea;
-
25
Dacă m-am bucurat că bogăția mea [era] mare și că mâna mea a obținut mult,
-
26
Dacă am privit soarele când acesta strălucea, sau luna umblând [în] strălucire,
-
27
Și inima mea a fost în ascuns ademenită, sau gura mea mi-a sărutat mâna,
-
28
Și aceasta [ar fi] nelegiuire [ce trebuie ][pedepsită de] judecător; fiindcă aș fi negat pe Dumnezeu de sus.
-
29
Dacă m-am bucurat la nimicirea celui ce m-a urât, sau m-am înălțat când răul l-a găsit,
-
30
Nici nu am permis ca gura mea să păcătuiască prin a dori un blestem sufletului său.
-
31
Dacă bărbații cortului meu nu au spus: O, de am fi avut din carnea lui, nu putem fi săturați!
-
32
Străinul nu a rămas noaptea în stradă, [ci] am deschis ușile mele călătorului.
-
33
¶ Dacă am acoperit fărădelegile mele precum Adam, prin ascunderea nelegiuirii mele în sânul meu;
-
34
M-am temut de o mare mulțime, sau disprețul familiilor m-a îngrozit, încât să tac [și] să nu ies afară pe ușă?
-
35
O, de m-ar asculta cineva! Iată, dorința mea [este] [ca] cel Atotputernic să îmi răspundă și potrivnicul meu să fi scris o carte.
-
36
Cu siguranță aș lua-o pe umărul meu [și] mi-aș lega-o [ca pe] o coroană.
-
37
I-aș spune numărul pașilor mei; ca un prinț m-aș apropia de el.
-
38
Dacă pământul meu strigă împotriva mea, sau dacă brazdele [lui] în același fel se plâng,
-
39
Dacă i-am mâncat roadele fără bani, sau am făcut pe proprietarii lui să își piardă viața,
-
40
Să crească ciulini în loc de grâu și neghine în loc de orz. Cuvintele lui Iov s-au terminat.