📖 Iov 30
-
1
Dar acum [cei ce sunt] mai tineri decât mine mă iau în derâdere, pe ai căror părinți i-aș fi disprețuit [încât] să îi așez cu câinii turmei mele.
-
2
Da, la ce mi-[ar] [folosi] tăria mâinilor lor, în cei care bătrânețea a pierit?
-
3
Singuri, din lipsă și foamete, fugind în pustie de mult pustiită și secătuită.
-
4
Care taie nalbă de pe lângă tufișuri și rădăcini de ienupăr [ca] hrană a lor.
-
5
Ei au fost alungați dintre [oameni], ([care] au strigat după ei ca [după] un hoț);
-
6
Ca să locuiască în coastele văilor, [în] peșteri ale pământului și [în] stânci.
-
7
Printre tufișuri au zbierat; sub urzici s-au adunat.
-
8
[Erau] copii de nebuni, da, copii de oameni josnici; erau mai ticăloși decât pământul.
-
9
Și acum sunt cântecul lor, da, sunt zicătoarea lor.
-
10
Ei mă detestă, fug departe de mine și nu se abțin să mă scuipe în față.
-
11
Pentru că mi-a dezlegat frânghia și m-a chinuit, ei de asemenea și-au dat frâu liber înaintea mea.
-
12
Tinerii se ridică peste dreapta [mea]; ei îmi împing deoparte picioarele și își ridică împotriva mea căile nimicirii lor.
-
13
Ei îmi distrug cărarea, profită de nenorocirea mea, nu au ajutor.
-
14
Au venit [peste mine] [ca] [apele] printr-o spărtură largă, în pustiire s-au rostogolit [peste mine].
-
15
¶ Terori s-au întors asupra mea, ei îmi urmăresc sufletul ca vântul; și bunăstarea mea trece ca un nor.
-
16
Și acum sufletul meu este turnat peste mine; zilele nenorocirii m-au apucat.
-
17
Oasele îmi sunt străpunse în mine pe timpul nopții și tendoanele mele nu au odihnă.
-
18
Prin marea forță [a bolii mele] este îmbrăcămintea mea schimbată, mă leagă împrejur ca gulerul cămășii mele.
-
19
El m-a aruncat în mocirlă și am devenit ca țărâna și cenușa.
-
20
Strig către tine și nu mă asculți; mă ridic în picioare și [nu] iei aminte la mine.
-
21
Ai devenit crud față de mine, cu mâna ta puternică mi te opui.
-
22
Tu mă ridici spre vânt, mă faci să călăresc [pe el] și îmi topești ființa.
-
23
Fiindcă știu [că] mă vei aduce [la] moarte și [la] casa rânduită pentru toți cei vii.
-
24
Totuși el nu [își] va întinde mâna spre mormânt, deși ei strigă la nimicirea lui.
-
25
Nu am plâns pentru cel ce era în necaz? [Nu] a fost sufletul meu întristat pentru cel sărac?
-
26
Când căutam binele, atunci răul a venit; și când am așteptat lumina, a venit întunericul.
-
27
Adâncurile mele fierbeau și nu se odihneau; zilele necazului mă întâmpinau.
-
28
Umblam jelind, fără soare; m-am ridicat în picioare [și] am strigat în adunare.
-
29
Sunt frate dragonilor și însoțitor bufnițelor.
-
30
Pielea mi se înnegrește pe mine și oasele mi se ard de arșiță.
-
31
Harpa de asemenea mi [s-a prefăcut] în jelire și instrumentul meu de suflat în vocea celor ce plâng.