1Sunaţi din trâmbiţă în Sion şi sunaţi alarma pe muntele meu cel sfânt; să tremure toţi locuitorii ţării, pentru că ziua DOMNULUI vine, pentru că [este] aproape;
2O zi de întuneric şi de întunecime, o zi cu nori şi de întuneric gros; ca dimineaţa revărsată peste munţi; un popor mare şi puternic; nu a fost vreodată asemenea, nici nu va mai fi după el, în anii multor generaţii.
3Un foc mistuie înaintea lor; şi în spatele lor o flacără arde; ţara [este] ca grădina Edenului înaintea lor şi în spatele lor o pustie părăsită; da, şi nimic nu le va scăpa.
4Înfăţişarea lor [este] ca înfăţişarea cailor; şi ca nişte călăreţi, astfel vor alerga.
5Vor sări ca zgomotul carelor pe vârfurile munţilor, ca zgomotul flăcării de foc care mistuie miriştea, ca un popor puternic desfăşurat pentru bătălie.
6Înaintea feţei lor popoarele vor fi foarte îndurerate; toate feţele se vor înnegri.
7Ei vor alerga precum războinicii; vor urca pe zid ca bărbaţii de război; şi vor mărşălui fiecare pe căile lui şi nu vor rupe rândurile lor;
8Nici nu se împing unul pe altul; fiecare va merge pe cărarea lui; şi [când ]vor cădea pe sabie, nu vor fi răniţi.
9Vor alerga încoace şi încolo în cetate; vor alerga pe zid, se vor cățăra pe case; ca un hoţ vor intra pe ferestre.
10Pământul se va zgudui înaintea lor; cerurile vor tremura; soarele şi luna vor fi întunecate şi stelele îşi vor retrage strălucirea;
11Şi DOMNUL îşi va înălţa vocea înaintea armatei sale, pentru că tabăra lui [este] foarte mare, pentru că [este] puternic cel care împlineşte cuvântul său, pentru că ziua DOMNULUI [este] mare şi foarte înfricoşătoare; şi cine o poate suporta?
12¶ De aceea chiar acum, spune DOMNUL, întoarceţi-[vă] la mine cu toată inima voastră şi cu post şi cu plâns şi cu jale;
13Şi sfâşiaţi-vă inima, şi nu hainele, şi întoarceţi-vă la DOMNUL Dumnezeul vostru, pentru că el [este ]cu har şi milostiv, încet la mânie şi de o mare bunătate şi se pocăieşte de rău.
14Cine ştie [dacă] el nu se va întoarce şi nu se va pocăi şi nu va lăsa o binecuvântare după el; un dar de mâncare şi un dar de băutură pentru DOMNUL Dumnezeul vostru?
15Sunaţi trâmbiţa în Sion, sfinţiţi un post, anunțați o adunare solemnă;
16Adunaţi poporul, sfinţiţi adunarea, strângeţi pe bătrâni, adunaţi copiii şi pe cei care sug la sâni; să iasă mirele din camera lui şi mireasa din cămăruţa ei.
17Preoţii, servitorii DOMNULUI, să plângă între portic şi altar şi să spună: Cruţă pe poporul tău, DOAMNE şi nu da moştenirea ta ocărârii, ca păgânii să stăpânească asupra lor, pentru a spune ei printre popoare: Unde [este] Dumnezeul lor?
18¶ Atunci DOMNUL va fi gelos pentru ţara lui şi va avea milă de poporul său.
19Da, DOMNUL va răspunde şi va spune poporului său: Iată, eu vă voi trimite grâne şi vin şi untdelemn şi vă veţi sătura cu ele; şi nu vă voi mai face [de] ocară printre păgâni;
20Ci voi îndepărta mult de la voi [armata ]de la nord şi o voi alunga într-o ţară stearpă şi pustie, cu faţa spre marea de est şi cu spatele spre marea de vest, şi putoarea ei se va ridica şi mirosul ei urât se va urca, pentru că a făcut lucruri mari.
21Nu te teme, ţară; fii veselă şi bucură-te, pentru că DOMNUL va face lucruri mari.
22Nu vă temeţi, voi vite ale câmpului: pentru că păşunile pustiei înverzesc, pentru că pomul îşi poartă rodul, smochinul şi viţa îşi dau tăria.
23Fiţi veseli, voi copii ai Sionului, şi bucuraţi-vă în DOMNUL Dumnezeul vostru, pentru că el v-a dat ploaia timpurie cu măsură şi va face să cadă pentru voi ploaia, ploaia timpurie şi ploaia târzie în [luna ]întâi.
24Şi ariile vor fi pline de grâu şi teascurile se vor revărsa de vin şi de untdelemn.
25Şi vă voi da înapoi anii pe care i-a mâncat lăcusta, muşiţa şi omida şi forfecarul, armata mea cea mare pe care am trimis-o printre voi.
26Şi veţi mânca în abundenţă şi vă veţi sătura şi veţi lăuda numele DOMNULUI Dumnezeul vostru, care a lucrat minunat cu voi; şi poporul meu nu se va ruşina niciodată.
27Şi veţi cunoaşte că [sunt] în mijlocul lui Israel şi [că] eu [sunt] DOMNUL Dumnezeul vostru şi niciun altul; şi poporul meu nu se va ruşina niciodată.
28¶ Şi după aceea se va întâmpla [că] voi turna duhul meu peste toată făptura; şi fiii voştri şi fiicele voastre vor profeţi, bătrânii voştri vor visa vise, tinerii voştri vor avea viziuni;
29Şi de asemenea, în acele zile, voi turna duhul meu peste servitori şi peste servitoare.
30Şi voi arăta minuni în ceruri şi pe pământ: sânge şi foc şi stâlpi de fum.
31Soarele se va schimba în întuneric şi luna în sânge, înainte ca ziua cea mare şi înfricoşătoare a DOMNULUI să vină.
32Şi se va întâmpla, [că ]oricine va chema numele DOMNULUI va fi eliberat, pentru că în muntele Sionului şi în Ierusalim va fi eliberare, precum a spus DOMNUL, şi în rămăşiţa pe care DOMNUL o va chema.