1Voi copii ai lui Beniamin, adunați-vă pentru a fugi din mijlocul Ierusalimului și sunați trâmbița în Tecoa și înălțați un semn de foc în Bet-Hacherem, pentru că din nord apare răul și o mare nimicire.
2Am asemănat pe fiica Sionului cu o [femeie ]frumoasă și delicată.
3Păstorii cu turmele lor vor veni la ea; [își ]vor înălța corturile împotriva ei de jur împrejur; vor paște fiecare în locul lui.
4Pregătiți război împotriva ei; ridicați-vă și să ne urcăm la amiază. Vai nouă! pentru că ziua pleacă, pentru că umbrele serii se întind.
5Ridicați-vă, să ne urcăm noaptea și să îi distrugem palatele.
6Pentru că astfel a spus DOMNUL oștirilor: Retezați copaci și aruncați un val de pământ împotriva Ierusalimului; aceasta [este] cetatea de cercetat; ea [este] în întregime oprimată în mijlocul ei.
7Precum fântâna își varsă apele, tot astfel ea își varsă stricăciunea: violență și jefuire se aud în ea; înaintea mea [se află ]continuu mâhnire și răni.
8Instruiește-te, Ierusalime, ca nu cumva sufletul meu să se depărteze de tine; ca nu cumva să te fac pustiu, o țară nelocuită.
9¶ Astfel spune DOMNUL oștirilor: Ei vor culege în întregime rămășița lui Israel ca pe o vie; întoarce-ți înapoi mâna la coșuri, ca un culegător.
10Cui să îi vorbesc și pe cine să avertizez, ca ei să asculte? Iată, urechea lor [este] necircumcisă și nu pot să dea ascultare; iată, cuvântul DOMNULUI este pentru ei o ocară; nu au desfătare în el.
11De aceea sunt plin de furia DOMNULUI; sunt obosit de ținerea ei; o voi turna asupra copiilor de afară și asupra adunării împreună a tinerilor; căci și soțul cu soția vor fi luați, cel bătrân cu cel sătul de zile.
12Și casele lor vor fi trecute în mâna altora, împreună[ cu ]câmpurile și soțiile[ lor], pentru că îmi voi întinde mâna asupra locuitorilor țării, spune DOMNUL.
13Pentru că de la cel mai mic al lor până la cel mai mare al lor fiecare [este] dedat la poftire; și de la profet până la preot fiecare tratează cu falsitate.
14Ei au vindecat de asemenea vătămarea [fiicei] poporului meu cu ușurătate, spunând: Pace, pace; când nu [este] pace.
15Au fost ei rușinați că au comis urâciune? Nu, nu au fost deloc rușinați, nici nu puteau să roșească; de aceea ei vor cădea printre cei care cad; la timpul [când] îi cercetez vor fi doborâți, spune DOMNUL.
16Astfel spune DOMNUL: Stați pe căi și vedeți și întrebați de cărările cele vechi, unde [este] calea bună; și umblați în ea și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre. Dar ei au spus: Refuzăm să umblăm [în ea].
17De asemenea am pus paznici peste voi, [spunând]: Dați ascultare la sunetul trâmbiței. Dar ei au spus: Refuzăm să dăm ascultare.
18¶ De aceea ascultați, voi națiunilor; și cunoaște, tu adunare, ce [este] printre ei.
19Ascultă, pământule; iată, voi aduce răul asupra acestui popor, rodul gândurilor lor, pentru că nu au dat ascultare la cuvintele mele, nici la legea mea, ci au respins-o.
20Pentru ce vine la mine tămâie din Seba și trestia dulce de zahăr dintr-o țară îndepărtată? Ofrandele voastre arse nu [sunt ]bine primite, nici[ ]sacrificiile voastre nu îmi [sunt ]dulci.
21De aceea astfel spune DOMNUL: Iată, voi pune pietre de poticnire înaintea acestui popor, și părinții și fiii împreună vor cădea peste ele; vecinul și prietenul lui vor pieri.
22Astfel spune DOMNUL: Iată, un popor vine din țara de nord și o națiune mare va fi ridicată de la marginile pământului.
23Ei vor apuca arcul și sulița; ei [sunt] cruzi și nu au milă; vocea lor răcnește ca marea; și călăresc pe cai, desfășurați ca bărbați pentru război împotriva ta, fiică a Sionului.
24Noi am auzit de faima lor, mâinile noastre slăbesc, chinul ne-a apucat [și ]durere, ca a unei femei la naștere.
25Nu ieșiți la câmp, nici nu umblați pe cale, pentru că sabia dușmanului [și] frica [este] de fiecare parte.
26Fiică a poporului meu, încinge-[te] cu pânză de sac și tăvălește-te în cenușă; jelește, [ca ]pentru singurul fiu, cea mai amară plângere, pentru că prădătorul va veni dintr-odată asupra noastră.
27Eu te-am pus [ca ]un turn [și ]o[ ]fortăreață[ ]în poporul meu, ca să le cunoști și să le încerci calea.
28Ei [sunt] toți răzvrătiți apăsători, umblând cu defăimări, [ei sunt] aramă și fier; ei [sunt] toți corupători.
29Foalele sunt arse, plumbul este mistuit de foc; topitorul topește în zadar; căci cei stricați nu sunt smulși.
30Argint lepădat vor fi numiți [de oameni], pentru că DOMNUL i-a lepădat.