1¶ Iacov, rob al lui Dumnezeu și al Domnului Isus Cristos, celor douăsprezece triburi care sunt împrăștiate: Salutare!
2Socotiți totul [a fi] bucurie, frații mei, când cădeți în diverse ispitiri,
3Știind că încercarea credinței voastre lucrează răbdare.
4Dar lăsați răbdarea să [își] aibă lucrarea desăvârșită, ca să fiți desăvârșiți și întregi, nefiind lipsiți în nimic.
5Dar dacă unuia dintre voi [îi] lipsește înțelepciunea, să [o] ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu generozitate și nu reproșează, și îi va fi dată.
6Dar să ceară în credință, neclătinându-se[ în] nimic. Pentru că cel ce se clatină seamănă cu un val al mării împins de vânt și aruncat [încoace și încolo].
7De aceea să nu gândească omul acela că va primi ceva de la Domnul.
8Un om șovăitor [este] nestatornic în toate căile lui.
9Dar să se bucure fratele de rând în aceea că el este înălțat.
10Iar bogatul în aceea că este înjosit, pentru că va trece ca floarea ierbii.
11Fiindcă a răsărit soarele cu arșița și usucă iarba și floarea ei cade și frumusețea înfățișării ei piere: astfel și bogatul se va ofili în căile lui.
12Binecuvântat [este] omul care îndură ispita, pentru că, după ce este încercat, va primi coroana vieții, pe care a promis-o Domnul celor ce îl iubesc.
13¶ Să nu spună cineva când este ispitit: Sunt ispitit de Dumnezeu. Fiindcă Dumnezeu nu poate fi ispitit de rău, nici nu ispitește el pe nimeni,
14Ci fiecare este ispitit, când este atras de propria lui poftă și ademenit.
15Apoi, după ce pofta a conceput, naște păcat; iar păcatul, odată înfăptuit, naște moarte.
16Nu [vă] rătăciți preaiubiții mei frați!
17Fiecare dar bun și fiecare dar desăvârșit este de sus, coborând de la Tatăl luminilor, la care nu este schimbare, nici umbră de întoarcere.
18Din voia lui ne-a născut el prin cuvântul adevărului, ca să fim un anumit fel de prime roade ale creaturilor sale.
19¶ De aceea, preaiubiții mei frați, fiecare om să fie grăbit la auzire, încet la vorbire, încet la furie;
20Fiindcă furia unui om nu lucrează dreptatea lui Dumnezeu.
21De aceea puneți deoparte toată murdăria și revărsarea răutății și primiți cu blândețe cuvântul altoit, care este în stare să vă salveze sufletele.
22Fiți așadar înfăptuitori ai cuvântului și nu doar ascultători [ai lui], înșelându-vă pe voi înșivă.
23Pentru că dacă vreunul este ascultător al cuvântului și nu înfăptuitor, el este asemănător unui om care își privește fața naturală în oglindă;
24Fiindcă se privește pe sine însuși și pleacă și uită imediat ce fel de om era.
25Dar oricine privește cu atenție în legea desăvârșită a libertății și continuă [în ea], el, nefiind un ascultător uituc, ci un înfăptuitor al faptei, acesta va fi binecuvântat în fapta lui.
26Dacă cineva printre voi pare să fie religios și nu își înfrânează limba, ci își înșală inima, religia acestuia [este] deșartă.
27Religia pură și neîntinată înaintea lui Dumnezeul și Tatăl este aceasta: A cerceta pe cei fără tată și văduve în nenorocirea lor, [și] a se ține pe sine însuși nepătat de lume.