1Şi s-a întâmplat în zilele lui Amrafel, împărat al Şinarului, Arioc, împărat al Elasarului, Chedorlaomer, împărat al Elamului şi Tidal, împărat al naţiunilor,
2[Că aceştia] au făcut război cu Bera, împăratul Sodomei, şi cu Birşa, împăratul Gomorei, Şinab, împărat al Admei, şi Şemeber, împăratul Ţeboimului, şi [cu] împăratul din Bela, care este Ţoar.
3Toţi aceştia s-au adunat în valea Sidim, care este marea sărată.
4Doisprezece ani au servit lui Chedorlaomer, şi în al treisprezecelea an s-au răzvrătit.
5Şi în al paisprezecelea an a venit Chedorlaomer şi împăraţii care [erau] cu el şi au lovit pe refaimi în Aşterot Carnaim, şi pe zuzimi în Ham, şi pe emimi în Şave Chiriataim,
6Şi pe horiţi în muntele lor Seir, spre Elparan, care [este] lângă pustie.
7Şi ei s-au întors şi au venit la Enmişpat, care [este] Cades, şi au lovit toată ţara amaleciţilor şi de asemenea pe amoriţi, care locuiesc în Haţeţon-Tamar.
8Şi au ieşit împăratul Sodomei şi împăratul Gomorei şi împăratul Admei şi împăratul Ţeboimului şi împăratul din Bela (care [este] Ţoar) şi au intrat în luptă cu ei în valea Sidim;
9Cu Chedorlaomer, împăratul Elamului, şi cu Tidal împăratul naţiunilor, şi Amrafel, împăratul Şinarului, şi Arioc, împăratul Elasarului; patru împăraţi cu cinci.
10Şi valea Sidim [era plină] [cu] gropi de smoală; şi împăraţii Sodomei şi Gomorei au fugit şi au căzut acolo; şi cei ce au rămas au fugit la munte.
11Şi au luat toate bunurile Sodomei şi Gomorei şi toate merindele lor şi au plecat.
12Şi au luat pe Lot, fiul fratelui lui Avram, care locuia în Sodoma, şi bunurile lui şi au plecat.
13¶ Şi a venit unul care scăpase şi a spus lui Avram, evreul, căci locuia în câmpia lui Mamre amoritul, fratele lui Eşcol şi fratele lui Aner; şi aceştia [erau] aliaţi cu Avram.
14Şi când a auzit Avram că fratele său a fost luat captiv, a înarmat pe [servitorii] lui instruiţi, născuţi în casa lui, trei sute şi optsprezece, şi [i-]a urmărit până la Dan.
15Şi s-a împărţit împotriva lor, el şi servitorii lui, noaptea, şi i-a lovit şi i-a urmărit până la Hoba, care [este] la stânga Damascului.
16Şi a adus înapoi toate bunurile şi de asemenea a adus înapoi pe fratele său, Lot, şi bunurile lui şi pe femei de asemenea şi pe oameni.
17¶ Şi împăratul Sodomei a ieşit să îl întâmpine după întoarcerea lui de la măcelul lui Chedorlaomer şi a împăraţilor care [erau] cu el, la valea Şave, care [este] valea împăratului.
18Şi Melchisedec, împăratul Salemului, a adus pâine şi vin; şi el [era] preotul Dumnezeului cel preaînalt.
19Şi l-a binecuvântat şi a spus: Binecuvântat [fie] Avram de Dumnezeul cel preaînalt, stăpânul cerului şi al pământului;
20Şi binecuvântat fie Dumnezeul cel preaînalt care a dat pe duşmanii tăi în mâna ta. Şi [Avram] i-a dat zeciuieli din toate.
21¶ Şi împăratul Sodomei i-a spus lui Avram: Dă-mi oamenii şi ia bunurile pentru tine.
22Şi Avram a spus împăratului Sodomei: Mi-am înălţat mâna spre DOMNUL, Dumnezeul cel preaînalt, stăpânul cerului şi pământului,
23Că nu voi [lua] de la o aţă chiar până la o curea de sandală şi că nu voi lua nimic din ceea ce [este] al tău, ca nu cumva să spui: Eu l-am făcut pe Avram bogat;
24În afară de ceea ce tinerii au mâncat şi partea oamenilor care au fost cu mine, Aner, Eşcol şi Mamre, lasă-i să îşi ia partea lor.