1Acum, după aceste lucruri, pe timpul domniei lui Artaxerxes, împăratul Persiei, Ezra fiul lui Seraia, fiul lui Azaria, fiul lui Hilchia,
2Fiul lui Şalum, fiul lui Ţadoc, fiul lui Ahitub,
3Fiul lui Amaria, fiul lui Azaria, fiul lui Meraiot,
4Fiul lui Zerahia, fiul lui Uzi, fiul lui Buchi,
5Fiul lui Abişua, fiul lui Fineas, fiul lui Eleazar, fiul lui Aaron, marele preot;
6Acest Ezra s-a urcat din Babilon; şi el [era] un scrib iscusit în legea lui Moise, pe care DOMNUL Dumnezeul lui Israel o dăduse; şi împăratul i-a împlinit toată cererea, conform cu mâna DOMNULUI Dumnezeului său [care era] asupra lui.
7Şi s-au urcat [câţiva ]dintre copiii lui Israel şi dintre preoţi şi leviţi şi cântăreţi şi portari şi netinimi la Ierusalim, în anul al şaptelea al lui Artaxerxes, împăratul.
8Şi [Ezra ]a venit la Ierusalim în luna a cincea, care [era] în anul al şaptelea al împăratului.
9Pentru că în [ziua ]întâi a lunii întâi a început el să se urce din Babilon şi în [ziua ]întâi a lunii a cincea a ajuns la Ierusalim, conform cu mâna cea bună a Dumnezeului său [care era] asupra lui.
10Fiindcă Ezra îşi pregătise inima să caute legea DOMNULUI şi să [o] împlinească şi să înveţe în Israel statute şi judecăţi.
11¶ Acum, aceasta [este] copia scrisorii pe care împăratul Artaxerxes i-a dat-o lui Ezra, preotul[, ]scribul, un scrib al cuvintelor poruncilor DOMNULUI şi al statutelor lui pentru Israel.
12Artaxerxes, împărat al împăraţilor, către Ezra preotul, un scrib al legii Dumnezeului cerului, [pace] desăvârşită în acest timp.
13Dau o hotărâre, ca toţi cei din poporul lui Israel şi [dintre] preoţii lui şi leviţi din domeniul meu, care doresc din propria lor voinţă să urce la Ierusalim, să meargă cu tine.
14Pentru că tu eşti trimis de împărat şi de cei şapte sfătuitori ai lui, să cercetezi referitor la Iuda şi Ierusalim, conform cu legea Dumnezeului tău care [este] în mâna ta;
15Şi să duci argintul şi aurul, pe care împăratul şi sfătuitorii lui l-au oferit de bunăvoie Dumnezeului lui Israel, a cărui locuinţă [este] în Ierusalim,
16Şi tot argintul şi aurul pe care îl poţi găsi în toată provincia Babilonului, cu darul de bunăvoie al poporului şi al preoţilor, [care] oferă de bunăvoie pentru casa Dumnezeului lor care [este] în Ierusalim;
17Ca tu să cumperi repede cu aceşti bani tauri, berbeci, miei, cu darurile lor de mâncare şi darurile lor de băutură şi să le oferi pe altarul casei Dumnezeului vostru care [este] în Ierusalim.
18Şi orice ţi se va părea bine, [ţie] şi fraţilor tăi, pentru a face cu restul argintului şi al aurului, aceea faceţi după voia Dumnezeului vostru.
19Vasele de asemenea care îţi sunt date pentru serviciul casei Dumnezeului tău, să le dai înaintea Dumnezeului Ierusalimului.
20Şi orice va mai fi nevoie pentru casa Dumnezeului tău, ce vei avea ocazia să dăruieşti, dăruieşte [aceasta ]din casa tezaurului împăratului.
21Şi eu, [chiar ]eu, împăratul Artaxerxes, dau o hotărâre tuturor trezorierilor care [sunt] dincolo de râu, ca orice va cere de la voi, preotul Ezra, scribul legii Dumnezeului cerului, să fie făcut repede,
22Până la o sută de talanţi de argint şi o sută de măsuri de grâu şi o sută de baţi de vin şi o sută de baţi de untdelemn şi sare fără să se ţină seama.
23Orice este poruncit de Dumnezeul cerului, să fie făcut cu hărnicie pentru casa Dumnezeului cerului, pentru că de ce să fie furie împotriva domeniului împăratului şi a fiilor săi?
24De asemenea vă facem cunoscut, că referitor la oricare dintre preoţi şi leviţi, cântăreţi, portari, netinimi, sau servitori ai acestei case a lui Dumnezeu, nu va fi legiuit să impuneţi taxă, tribut sau vamă asupra lor.
25Şi tu, Ezra, după înţelepciunea Dumnezeului tău, care [este] în mâna ta, pune magistraţi şi judecători, care să judece tot poporul care [este] dincolo de râu, pe toţi cei care cunosc legile Dumnezeului tău; şi învăţaţi pe cei care nu [le] cunosc.
26Şi oricine nu va împlini legea Dumnezeului tău şi legea împăratului, judecata să fie executată repede asupra lui, fie spre moarte, sau spre alungare, sau spre confiscarea bunurilor, sau spre închisoare.
27¶ Binecuvântat [fie] DOMNUL Dumnezeul părinţilor noştri, care a pus [un astfel] [de] [lucru] ca acesta în inima împăratului, pentru a înfrumuseţa casa DOMNULUI care [este] în Ierusalim;
28Şi şi-a întins mila asupra mea înaintea împăratului şi a sfătuitorilor lui şi înaintea tuturor prinţilor puternici ai împăratului. Şi eu am fost întărit când mâna DOMNULUI Dumnezeului meu [era] peste mine şi am adunat din Israel bărbaţi de seamă să se urce cu mine.