1Și din albastru și purpuriu și stacojiu, au făcut haine pentru serviciu, pentru a face serviciul în [locul] sfânt și au făcut sfintele veșminte pentru Aaron, precum DOMNUL i-a poruncit lui Moise.
2Iar el a făcut efodul [din] aur, [din] albastru și purpuriu și stacojiu și in subțire răsucit.
3Și au bătut aurul în plăci subțiri și l-au tăiat [în] sârme subțiri, pentru a-[l] lucra în albastru și în purpuriu și în stacojiu și în in subțire răsucit, [cu] lucrare iscusită.
4Ei au făcut umerarii pentru acesta, ca să [îl] îmbine; prin cele două margini a fost acesta îmbinat.
5Și brâul [făcut] cu iscusință al efodului său, care [era] peste acesta, [era] din aceeași bucată, conform lucrării acestuia, [din] aur, [din] albastru și purpuriu și stacojiu și in subțire răsucit; așa cum DOMNUL i-a poruncit lui Moise.
6Și au lucrat pietre de onix montate în broșe din aur, gravate precum sigiliile sunt gravate, cu numele copiilor lui Israel.
7Și le-a pus pe umerii efodului, [ca să fie] pietre pentru amintire copiilor lui Israel, precum DOMNUL i-a poruncit lui Moise.
8Și a făcut pieptarul [din] lucrare iscusită, asemenea lucrării efodului, [din] aur, [din] albastru și purpuriu și stacojiu și in subțire răsucit.
9Era pătrat; au făcut pieptarul dublu: o palmă [era] lungimea lui și o palmă lățimea lui, dublu.
10Și au montat în acesta patru rânduri de pietre; [primul] rând [a fost] un sardiu, un topaz și un rubin, acesta [a fost] primul rând.
11Și al doilea rând, un smarald, un safir și un diamant.
12Și al treilea rând, un hiacint, o agată și un ametist.
13Și al patrulea rând, un beril, un onix și un jasp, [ele au fost] montate în broșe de aur în monturile lor.
14Și pietrele [erau] conform cu numele copiilor lui Israel, douăsprezece, conform cu numele lor, [asemenea] gravurii unui sigiliu, fiecare cu numele lui, conform celor douăsprezece triburi.
15Și au făcut peste pieptar lanțuri la margini, [din] lucrare împletită [din] aur pur.
16Și au făcut două broșe [din] aur și două inele din aur; și au pus cele două inele în cele două capete ale pieptarului.
17Și au pus cele două lanțuri împletite din aur în cele două inele la capetele pieptarului.
18Și cele două capete ale celor două lanțuri împletite ei le-au fixat în cele două broșe și le-au pus pe umerarii efodului, înaintea acestuia.
19Și au făcut două inele din aur și [le-]au pus la cele două capete ale pieptarului, pe marginea acestuia, care [era] pe partea efodului înăuntru.
20Și au făcut [alte] două inele din aur și le-au pus în cele două părți ale efodului pe dedesubt, spre partea dinainte a acestuia, înaintea [celeilalte] îmbinări a lui, deasupra brâului [făcut] cu iscusință al efodului.
21Și au legat pieptarul prin inelele sale la inelele efodului cu un șnur albastru, ca să fie deasupra brâului [făcut] cu iscusință al efodului și ca pieptarul să nu fie desprins de efod, precum DOMNUL i-a poruncit lui Moise.
22Și el a făcut roba efodului [din] lucrare țesută, toată albastră.
23Și [avea] o gaură în mijlocul robei, ca gaura unei tunici de zale, [cu] o bordură de jur împrejurul găurii, ca să nu se sfâșie.
24Și au făcut pe marginile robei rodii albastre și [din] purpuriu și stacojiu [și in ]răsucit.
25Și au făcut clopoței [din] aur pur și au pus clopoțeii între rodii pe marginea robei, de jur împrejur între rodii;
26Un clopoțel și o rodie, un clopoțel și o rodie, de jur împrejurul tivului robei pentru a servi, precum DOMNUL i-a poruncit lui Moise.
27Și au făcut tunici [din] in subțire [din] lucrare țesută pentru Aaron și pentru fiii lui,
28Și o mitră [din] in subțire și bonete frumoase [din] in subțire și pantaloni [din] in subțire răsucit,
29Și un brâu [din] in subțire răsucit și albastru și purpuriu și stacojiu, [din] lucrare brodată, precum DOMNUL i-a poruncit lui Moise.
30Și au făcut placa sfintei coroane [din] aur pur și au scris pe ea o inscripție, asemenea gravurilor unui sigiliu: SFINȚENIE DOMNULUI.
31Și au prins de aceasta un șnur albastru, ca să [o] fixeze sus peste mitră, precum DOMNUL i-a poruncit lui Moise.
32¶ Astfel a fost terminată toată lucrarea tabernacolului cortului întâlnirii; și copiii lui Israel au făcut conform cu tot ceea ce DOMNUL i-a poruncit lui Moise, astfel au făcut ei.
33Și au adus tabernacolul la Moise, cortul și toată mobila lui, copcile lui, scândurile lui, drugii lui și stâlpii lui și soclurile lui,
34Și acoperământul din piei roșii de berbeci și acoperământul din piei de bursuci și perdeaua acoperământului,
35Chivotul mărturiei și drugii lui și șezământul milei,
36Masa și toate vasele ei și pâinile punerii înainte,
37Sfeșnicul pur, cu lămpile lui,[ cu] lămpile pentru a fi puse în ordine și toate vasele lui și untdelemnul pentru lumină,
38Și altarul din aur și untdelemnul pentru ungere și tămâia dulce și perdeaua pentru ușa tabernacolului,
39Și altarul din aramă și grătarul lui din aramă și drugii lui și toate vasele lui, ligheanul și piciorul lui,
40Perdelele curții, stâlpii ei și soclurile ei și perdeaua pentru poarta curții, frânghiile ei și țărușii ei și toate vasele serviciului tabernacolului, pentru cortul întâlnirii,
41Hainele serviciului pentru a face serviciu în [locul] sfânt și sfintele veșminte pentru preotul Aaron și veșmintele fiilor săi, pentru a servi în serviciul de preot.
42Conform cu tot ceea ce DOMNUL i-a poruncit lui Moise, așa au făcut copiii lui Israel toată lucrarea.
43Și Moise a privit la toată lucrarea și, iată, ei au făcut-o precum DOMNUL a poruncit, chiar așa au făcut-o; și Moise i-a binecuvântat.