1Atunci Bețaleel și Aholiab și fiecare bărbat înțelept în inimă, în care DOMNUL a pus înțelepciune și înțelegere ca să cunoască cum să lucreze orice fel de lucrare pentru serviciul sanctuarului, au lucrat conform cu tot ceea ce DOMNUL poruncise.
2Și Moise a chemat pe Bețaleel și pe Aholiab și pe fiecare bărbat înțelept în inimă, în a cărui inimă DOMNUL pusese înțelepciune, pe fiecare a cărui inimă îl stârnise să vină la lucrare, ca să o facă;
3Și au primit de la Moise toată ofranda, pe care copiii lui Israel au adus-o pentru lucrarea serviciului sanctuarului, pentru a-l face în [întregime]. Și încă îi mai aduceau ofrande de bunăvoie în fiecare dimineață.
4Și toți bărbații înțelepți, care lucrau toată lucrarea sanctuarului, au venit fiecare bărbat de la lucrarea lui pe care o făceau;
5Și i-au vorbit lui Moise, spunând: Poporul aduce [mult] mai mult decât [este] nevoie pentru serviciul lucrării, pe care DOMNUL a poruncit a o face.
6Și Moise a dat poruncă și au făcut ca aceasta să fie proclamată prin toată tabăra, spunând: Nici bărbat, nici femeie să nu mai facă nicio lucrare pentru ofrandă pentru sanctuar. Astfel poporul a fost oprit să aducă.
7Căci materialul lor era suficient pentru toată lucrarea, să o facă și [chiar] prea mult.
8¶ Și fiecare om înțelept în inimă printre cei ce lucrau lucrarea tabernacolului a făcut zece covoare [din] in subțire răsucit și albastru și purpuriu și stacojiu [cu] heruvimi, într-o lucrare iscusită i-a făcut.
9Lungimea unui covor [era] douăzeci și opt de coți și lățimea unui covor patru coți; covoarele [erau] toate de aceeași măsură.
10Și el a prins cele cinci covoare[,] unul de celălalt; și [celelalte] cinci covoare le-a prins unul de celălalt.
11Și a făcut cheutori albastre la marginea unui covor, pe marginea împreunării; și tot așa a făcut pe marginea din capăt a [celuilalt] covor, în îmbinarea a doua.
12Cincizeci de cheotori a făcut pe un covor și cincizeci de cheotori a făcut pe marginea covorului care [e]ra în îmbinarea a doua: cheotorile au ținut un [covor] de celălalt.
13Și a făcut cincizeci de copci din aur și a prins covoarele unul de celălalt cu copcile; astfel a devenit un [singur] tabernacol.
14¶ Și a făcut covoare [din păr] de capre pentru acoperiș deasupra tabernacolului; a făcut unsprezece covoare.
15Lungimea unui covor [era] de treizeci de coți și patru coți [era] lățimea unui covor; cele unsprezece covoare [erau] de o singură mărime.
16Și a îmbinat cinci covoare între ele și șase covoare între ele.
17Și a făcut cincizeci de cheotori pe marginea din capăt a covorului în îmbinare și cincizeci de cheotori a făcut pe marginea covorului care se îmbină cu al doilea.
18Și a făcut cincizeci de copci [din] aramă pentru a îmbina acoperișul împreună, ca să fie unul [singur].
19Și pentru acoperiș, a făcut un acoperământ [din] piei de berbeci vopsite roșu și un acoperământ [din] piei de bursuci deasupra.
20Și a făcut, pentru tabernacol, scânduri [din] lemn de salcâm, stând în picioare.
21Lungimea unei scânduri [era] de zece coți și lățimea unei scânduri de un cot și jumătate.
22O scândură avea două cepuri, la distanță egală unul de celălalt; astfel a făcut pentru toate scândurile tabernacolului.
23Și a făcut scânduri pentru tabernacol: douăzeci de scânduri pe partea de sud, spre sud;
24Și patruzeci de socluri de argint a făcut sub cele douăzeci de scânduri: două socluri sub o scândură pentru cele două cepuri ale ei și două socluri sub altă scândură pentru cele două cepuri ale ei.
25Și pentru cealaltă parte a tabernacolului, [care este] spre colțul de nord, a făcut douăzeci de scânduri,
26Și cele patruzeci de socluri ale lor din argint: două socluri sub o scândură și două socluri sub altă scândură.
27Și pentru părțile tabernacolului care sunt spre vest a făcut șase scânduri.
28Și două scânduri a făcut pentru colțurile tabernacolului pe cele două părți.
29Și au fost îmbinate între ele, dedesubt, și au fost îmbinate împreună la capul acesteia, într-un [singur] inel; astfel a făcut celor două [scânduri] în ambele colțuri.
30Și [au fost] opt scânduri; și soclurile lor [au fost] șaisprezece socluri de argint, sub fiecare scândură, două socluri.
31Și a făcut drugi de lemn de salcâm, cinci pentru scândurile uneia din părțile tabernacolului.
32Și cinci drugi pentru scândurile celeilalte părți a tabernacolului și cinci drugi pentru scândurile tabernacolului pentru părțile spre vest.
33Și a făcut drugul din mijloc să treacă prin scânduri de la un capăt la celălalt.
34Și a placat scândurile cu aur și le-a făcut inelele [din] aur pentru [a fi] locuri pentru drugi și a placat drugii cu aur.
35¶ Și a făcut o perdea albastră și purpurie și stacojie și in subțire răsucit; [cu] heruvimi a făcut-o într-o lucrare iscusită.
36Și i-a făcut patru piloni [din] [lemn] de salcâm și i-a placat cu aur; cârligele lor [erau] [din] aur; și a turnat pentru ei patru socluri din argint.
37Și a făcut pentru ușa tabernacolului o perdea albastră și purpurie și stacojie și [din] in subțire răsucit, din lucrare brodată,
38Și cei cinci stâlpi ale acestuia cu cârligele lor; și a placat capitelurile lor și vergelele lor cu aur; dar cele cinci socluri ale lor [erau] [de] aramă.