1Și ia la tine pe Aaron, fratele tău, și fiii lui cu el, dintre copiii lui Israel, ca el să îmi servească în serviciul de preot, [chiar] Aaron, Nadab și Abihu, Eleazar și Itamar, fiii lui Aaron.
2Și fă veșminte sfinte pentru Aaron, fratele tău, pentru glorie și pentru frumusețe.
3Și vorbește tuturor [celor ce sunt] înțelepți în inimă, pe care i-am umplut cu duhul înțelepciunii, ca ei să facă veșminte lui Aaron pentru a-l consacra, ca el să îmi servească în serviciul de preot.
4Și acestea [sunt] veșmintele pe care le vor face: un pieptar și un efod și o robă și o tunică brodată, o mitră și un brâu; și vor face veșminte sfinte pentru Aaron, fratele tău, și fiii lui, ca el să îmi servească în serviciul de preot.
5Și ei să ia aur și albastru și purpuriu și stacojiu și in subțire.
6¶ Și să facă efodul [de] aur, [de] albastru și [de] purpuriu, [de] stacojiu și [de] in subțire răsucit, o lucrătură iscusită.
7Acesta va avea cele două umerarii ale lui împreunate la cele două margini ale lui; și [astfel] să fie legat.
8Și brâul efodului [făcut] cu iscusință, care [este] peste el, să fie din aceeași [bucată], conform lucrării acestuia [chiar de] aur, [de] albastru și purpuriu și stacojiu și in subțire răsucit.
9Și să iei două pietre de onix și să gravezi pe ele numele copiilor lui Israel:
10Șase din numele lor pe o piatră și [celelalte] șase nume rămase pe cealaltă piatră, conform nașterii lor.
11Cu lucrarea unui gravor în piatră, [asemenea] gravurilor unui sigiliu să gravezi cele două pietre cu numele copiilor lui Israel: să le faci montate în broșe de aur.
12Și să pui cele două pietre pe umerii efodului [ca] pietre ale amintirii copiilor lui Israel; și Aaron să poarte numele lor înaintea DOMNULUI pe cele două umerare ale sale drept amintire.
13Și să faci broșe [de] aur;
14Și două lanțuri [de] aur pur la capete; fă-le [din] lucrătură împletită și fixează lanțurile împletite, în broșe.
15¶ Și să faci pieptarul judecății cu lucrătură iscusită; fă-l asemenea lucrării efodului; [de] aur, [de] albastru, [de] purpuriu și [de] stacojiu și [de] in subțire răsucit, așa să îl faci.
16Pătrat să fie, [fiind] dublu; o palmă [să fie] lungimea lui și o palmă [să fie] lățimea lui.
17Și așază în el monturi ale pietrelor, patru rânduri de pietre: [primul] rând [să fie] un sardiu, un topaz și rubinul, [acesta să fie] primul rând.
18Și al doilea rând [să fie] un smarald, un safir și un diamant.
19Și al treilea rând un hiacint, o agată și un ametist.
20Și al patrulea rând un beril și un onix și un jasp; ele vor fi montate în broșe de aur în monturile lor.
21Și pietrele vor fi cu numele copiilor lui Israel, douăsprezece, conform cu numele lor, [asemenea] gravurilor unui sigiliu; fiecare cu numele lui să fie ele, conform celor douăsprezece triburi.
22Și să faci pe pieptar lanțuri la capete, [din] lucrătură împletită [de] aur pur.
23Și să faci pe pieptar două inele de aur și să pui cele două inele pe cele două colțuri ale pieptarului.
24Și să pui cele două [lanțuri] răsucite de aur în cele două inele [care sunt] la colțurile pieptarului.
25Și [celelalte] două capete ale celor două [lanțuri] împletite fixează-le în cele două broșe și prinde-[le ]în cele [două] umerarii ale efodului în fața acestuia.
26Și să faci două inele de aur și să le pui pe cele două colțuri ale pieptarului la marginea lui, care [este] în partea efodului de dinăuntru.
27Și să faci[ alte] două inele de aur și să le pui pe cele două părți laterale ale efodului pe dedesubt, spre partea dinainte a lui, lângă [cealaltă] îmbinare a lui, deasupra brâului [făcut] cu iscusință al efodului.
28Și să lege pieptarul prin inelele lui la inelele efodului cu un șnur din albastru, ca [acesta] să fie deasupra brâului [făcut] cu iscusință al efodului și ca pieptarul să nu fie dezlegat de efod.
29Și Aaron va purta numele copiilor lui Israel în pieptarul judecății peste inima sa, când intră în [locul] sfânt, ca o amintire continuă înaintea DOMNULUI.
30Și să pui în pieptarul judecății Urimul și Tumimul; și ele să fie peste inima lui Aaron, când el intră înaintea DOMNULUI; și Aaron să poarte judecata copiilor lui Israel peste inima lui continuu înaintea DOMNULUI.
31¶ Și să faci roba efodului toată [din] albastru.
32Și să fie o gaură în vârful acesteia, în mijlocul ei: să aibă o margine din lucrătură împletită de jur împrejurul găurii, precum gaura unei tunici de zale, ca să nu se sfâșie.
33Și să faci pe tiv, rodii [de] albastru și [de] purpuriu și [de] stacojiu, de jur împrejurul tivului ei; și clopoței de aur între ele de jur împrejur:
34Un clopoțel de aur și o rodie, un clopoțel de aur și o rodie, pe tivul robei de jur împrejur.
35Și să fie peste Aaron pentru a servi; și sunetul lui să fie auzit când el intră în [locul] sfânt înaintea DOMNULUI și când iese afară, ca să nu moară.
36Și să faci o placă [de] aur pur și să gravezi pe ea, [asemenea] gravurilor unui sigiliu: SFINȚENIE DOMNULUI.
37Și să-l pui pe un șnur albastru, ca să fie peste mitră; aceasta să fie peste partea dinainte a mitrei.
38Și aceasta să fie pe fruntea lui Aaron, ca Aaron să poarte nelegiuirea lucrurilor sfinte, pe care copiii lui Israel le vor sfinți în toate darurile lor sfinte; și aceasta să fie continuu pe fruntea lui, ca ei să fie primiți înaintea DOMNULUI.
39Și să brodezi tunica de in subțire și să faci mitra [de] in subțire și să faci brâul [din] lucrătură brodată.
40¶ Și pentru fiii lui Aaron să faci tunici și să faci pentru ei brâie și bonete să faci pentru ei, pentru glorie și pentru frumusețe.
41Și pune-le pe Aaron, fratele tău, și fiii săi împreună cu el; și unge-i și consacră-i și sfințește-i, ca ei să îmi servească în serviciul de preot.
42Și să le faci izmene de in să le acopere goliciunea; de la șale peste coapse să ajungă acestea;
43Și ele vor fi pe Aaron și pe fiii lui, în timp ce vor veni la tabernacolul întâlnirii, sau în timp ce se vor apropia de altar pentru a servi în [locul] sfânt; ca ei să nu poarte nelegiuire și să moară: [acesta să fie] un statut pentru totdeauna, lui și seminței lui după el.