2Sfințiți-mi pe fiecare întâi născut, pe oricine deschide pântecele printre copiii lui Israel, [deopotrivă] al omului și al vitei: acesta [este] al meu.
3Și Moise a spus poporului: Amintiți-vă această zi, în care ați ieșit din Egipt, din casa robiei, pentru că prin tăria mâinii DOMNUL v-a scos din acest [loc]: nu se va mânca pâine dospită.
4Astăzi ați ieșit în luna Abib.
5Și va fi, când DOMNUL te va aduce în țara canaaniților și a hitiților și a amoriților și a hiviților și a iebusiților, pe care el a jurat părinților tăi să ți-o dea, o țară în care curge lapte și miere, că în această lună vei ține acest serviciu.
6Șapte zile să mănânci azime și în a șaptea zi [să fie] o sărbătoare pentru DOMNUL.
7Azime să fie mâncate șapte zile; și să nu fie văzută pâine dospită la tine, nici nu va fi văzută dospeală cu tine în toate hotarele tale.
8Și să arăți fiului tău în acea zi, spunând: [Aceasta se face] din cauza a ceea [ce] DOMNUL mi-a făcut când eu am ieșit afară din Egipt.
9Și aceasta să îți fie ca semn pe mâna ta și pentru o amintire între ochii tăi, ca legea DOMNULUI să fie în gura ta, căci cu mână puternică DOMNUL te-a scos din Egipt.
10De aceea ține această rânduială la timpul ei din an în an.
11¶ Și va fi, când DOMNUL te va aduce în țara canaaniților, precum a jurat părinților tăi și ți-o va da,
12Că vei pune deoparte pentru DOMNUL tot ceea ce deschide pântecele și fiecare întâi născut care vine de la un animal pe care îl ai; cei de parte bărbătească [vor fi] ai DOMNULUI.
13Și pe fiecare întâi născut al unui măgar să îl răscumperi cu un miel; și dacă refuzi să îl răscumperi, atunci să îi rupi gâtul; să îl răscumperi și pe fiecare întâi născut al omului dintre copiii tăi.
14Și va fi, când fiul tău te va întreba în timpul care vine, spunând: Ce [este] aceasta? Că îi vei zice: DOMNUL ne-a scos cu mână tare din Egipt, din casa robiei:
15Și s-a întâmplat, când Faraon se încăpățâna să ne lase să plecăm, că DOMNUL a ucis pe toți întâii-născuți din țara Egiptului, deopotrivă întâii-născuți ai oamenilor și întâii-născuți ai animalelor; de aceea eu sacrific DOMNULUI tot ceea ce deschide pântecele, fiind de parte bărbătească; dar pe toți întâii-născuți ai copiilor mei îi răscumpăr.
16Și va fi ca semn pe mâna ta și ca fruntarii între ochii tăi; căci prin puterea mâinii DOMNUL ne-a scos din Egipt.
17¶ Și s-a întâmplat, când Faraon a lăsat poporul să plece, că Dumnezeu nu i-a condus [pe] calea țării filistenilor, deși aceea [era] aproape; fiindcă Dumnezeu a spus: Nu cumva să se întâmple ca poporul să se pocăiască văzând război și să se întoarcă în Egipt;
18Ci Dumnezeu a condus poporul [pe] calea pustiei Mării Roșii; și copiii lui Israel au urcat înarmați din Egipt.
19Și Moise a luat oasele lui Iosif cu el, pentru că acesta luase jurământ copiilor lui Israel, spunând: Dumnezeu cu adevărat vă va vizita; și veți urca cu voi oasele mele de aici.
20Și au început călătoria lor de la Sucot și au așezat tabără în Etam, în marginea pustiei.
21Și DOMNUL a mers înaintea lor ziua într-un stâlp de nor, pentru a le conduce calea; și noaptea într-un stâlp de foc, pentru a le dea lumină; pentru a merge zi și noapte;
22El nu a depărtat stâlpul de nor ziua, nici stâlpul de foc noaptea, dinaintea poporului.