1De aceea, lăsând cele începătoare ale doctrinei lui Cristos, să mergem înainte spre desăvârșire, fără să mai punem din nou temelia pocăinței de la faptele moarte și a credinței spre Dumnezeu,
2A doctrinei botezurilor și a punerii mâinilor și a învierii morților și a judecății eterne.
3Și vom face aceasta dacă Dumnezeu [ne] permite.
4Fiindcă [este] imposibil pentru cei care au fost odată luminați și au gustat din darul ceresc și au fost făcuți părtași ai Duhului Sfânt,
5Și au gustat cuvântul bun al lui Dumnezeu și puterile lumii ce are să vină,
6Dacă vor cădea alături, să îi restaureze din nou la pocăință, văzând [că] ei crucifică din nou pentru ei înșiși pe Fiul lui Dumnezeu și [îl] expun rușinii publice.
7Fiindcă pământul, care se adapă din ploaia care cade adesea peste el și rodește ierburi potrivite pentru cei prin care este lucrat, primește binecuvântare de la Dumnezeu;
8Dar cel care aduce spini și mărăcini [este] respins și aproape de blestem; al cărui sfârșit [este] să fie ars.
9Dar suntem convinși referitor la voi, preaiubiților, de lucruri mai bune și care țin de salvare, deși vorbim astfel.
10Fiindcă Dumnezeu nu [este] nedrept să uite lucrarea voastră și munca dragostei, pe care ați arătat-o pentru numele lui, în aceea că ați servit și serviți sfinților.
11Și dorim ca fiecare dintre voi să arate aceeași sârguință spre deplina asigurare a speranței, până la sfârșit,
12Ca să nu fiți leneși, ci urmași ai celor ce prin credință și răbdare moștenesc promisiunile.
13Fiindcă Dumnezeu, când a promis lui Avraam, deoarece nu a putut să jure pe niciunul mai mare, a jurat pe sine însuși,
14Spunând: Cu adevărat, binecuvântând te voi binecuvânta și înmulțind te voi înmulți.
15Și, astfel, după ce a îndurat cu răbdare, a obținut promisiunea.
16Fiindcă oamenii, într-adevăr, jură pe [unul] mai mare; și un jurământ pentru confirmare [este] pentru ei sfârșitul întregii certe.
17În același fel, Dumnezeu, cu atât mai mult voind să arate moștenitorilor promisiunii neschimbarea sfatului său, [l]-a confirmat printr-un jurământ,
18Pentru ca, prin două lucruri de neschimbat, în care [este ]imposibil pentru Dumnezeu să mintă, să avem o mângâiere tare, noi, care am fugit la locul de scăpare ca să apucăm speranța pusă înaintea noastră;
19[Speranța] pe care o avem ca pe o ancoră a sufletului, deopotrivă sigură și neclintită și care intră până dincolo de perdea,
20Unde înainte-mergătorul a intrat pentru noi, [adică] Isus, făcut mare preot pentru totdeauna după rânduiala lui Melchisedec.