1Astfel m-am întors și am luat în considerare toate oprimările făcute sub soare; și iată, lacrimile [celor ]oprimați și nu au avut mângâietor; și de partea opresorilor lor [era] putere; dar ei nu au avut mângâietor.
2De aceea am lăudat pe morții care sunt deja morți, mai mult decât pe viii care sunt încă vii.
3Da, mai bine decât amândoi[ este cel] care încă nu este, care [încă] nu a văzut lucrarea rea făcută sub soare.
4¶ Din nou, am luat în considerare toată osteneala și fiecare lucrare dreaptă, pentru aceasta un om este invidiat de aproapele său. Aceasta [este] de asemenea deșertăciune și chinuire a duhului.
5Prostul își încrucișează mâinile și își mănâncă propria carne.
6Mai bine [este] o mână plină, [cu] liniște, decât amândouă mâinile pline, [dar] [cu] osteneală și chinuire a duhului.
7¶ Atunci m-am întors și am văzut deșertăciune sub soare.
8Este unul [singur] și nu [este] un al doilea; da, el nu are nici copil, nici frate, totuși nu [este] sfârșit la toată munca lui, nici nu se satură ochiul lui cu bogății, nici nu [spune]: Pentru cine muncesc eu și îmi văduvesc sufletul de bine? Aceasta [este] de asemenea deșertăciune, da, [este] osteneală grea.
9¶ Doi [sunt] mai buni decât unul, pentru că au o bună răsplată pentru munca lor.
10Căci dacă ar cădea se ridică unul pe altul; dar vai celui [ce este] singur când cade, pentru că [el nu are] pe un altul să îl ridice.
11Din nou, dacă doi se culcă împreună, le este cald; dar cum poate unul [singur] să se încălzească?
12Și dacă cineva îl învinge pe unul, doi i se vor împotrivi; și o frânghie împletită în trei nu se rupe repede.
13¶ Mai bine [este] un copil sărac și înțelept decât un împărat bătrân și prost, care refuză să se mai lase avertizat.
14Căci din închisoare el iese să domnească; după cum la fel cel născut în împărăția sa devine sărac.
15Am luat în considerare pe toți cei vii care umblă sub soare, împreună cu al doilea copil care se va ridica în locul lui.
16Fără sfârșit [este] tot poporul [și] toți ce au fost înaintea lor; de asemenea cei ce vor veni mai pe urmă nu se vor bucura de el. Cu adevărat și aceasta[ este] deșertăciune și chinuire a duhului.