1Luaţi seama să împliniţi toate poruncile pe care ţi le poruncesc astăzi, ca să trăiţi şi să vă înmulţiţi şi să intraţi şi să stăpâniţi ţara pe care a jurat-o DOMNUL părinţilor voştri.
2Şi să îţi aminteşti de tot drumul pe care te-a condus DOMNUL Dumnezeul tău în aceşti patruzeci de ani în pustiu, ca să te umilească [şi] să te încerce, ca să cunoască ce [este] în inima ta, dacă vei păzi poruncile lui sau nu.
3Şi te-a umilit şi a suferit să flămânzeşti, şi te-a hrănit cu mana pe care nu ai cunoscut-o [şi] nici părinţii tăi nu au cunoscut-o, ca să te facă să cunoşti că omul nu trăieşte numai cu pâine, ci omul trăieşte cu fiecare [cuvânt ]care iese din gura DOMNULUI.
4Îmbrăcămintea nu s-a învechit pe tine, nici piciorul tău nu s-a umflat, în aceşti patruzeci de ani.
5Să iei aminte de asemenea în inima ta, că, precum un om disciplinează pe fiul său, [astfel] DOMNUL Dumnezeul tău te disciplinează pe tine.
6De aceea să păzeşti poruncile DOMNULUI Dumnezeul tău, ca să umbli în căile lui şi să te temi de el.
7Pentru că DOMNUL Dumnezeul tău te duce într-o ţară bună, o ţară cu pâraie de apă, cu izvoare şi cu [ape] adânci care ţâşnesc din văi şi dealuri;
8O ţară cu grâu şi orz şi vii şi smochini şi rodii; o ţară cu măslini şi miere;
9O ţară în care vei mânca pâine fără sărăcie, nu vei duce lipsă de nimic în ea; o ţară ale cărei pietre [sunt ]fier şi din ale cărei dealuri vei săpa aramă.
10¶ După ce[ ]vei mânca şi te vei sătura, să binecuvântezi pe DOMNUL Dumnezeul tău pentru ţara bună pe care ţi-a dat-o.
11Ia seama să nu uiţi pe DOMNUL Dumnezeul tău, nepăzind poruncile lui şi judecăţile lui şi statutele lui, pe care ţi le poruncesc astăzi,
12Ca nu cumva [după ce ]vei mânca şi te vei sătura şi ţi-ai construit case frumoase şi locuieşti [în ele],
13Şi [după ce] ţi se vor înmulţi cirezile şi turmele şi argintul tău şi aurul tău vor fi înmulţite şi tot ce ai va fi înmulţit,
14Atunci să ţi se înalţe inima şi să uiţi pe DOMNUL Dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului, din casa robiei,
15Care te-a condus prin pustiul cel mare şi înfricoşător, [în care erau ]şerpi înfocaţi şi scorpioni şi secetă, unde nu [era] apă; care ţi-a scos apă din stânca de cremene;
16Care te-a hrănit în pustiu cu mana, pe care nu au cunoscut-o părinţii tăi, ca să te umilească şi să te încerce, ca să îţi facă bine la sfârşitul tău;
17Şi să spui în inima ta: Puterea mea şi tăria mâinii [mele] mi-au dobândit această bogăţie,
18Ci să îţi aminteşti de DOMNUL Dumnezeul tău, pentru că el este acela care îţi dă putere să dobândeşti bogăţie, ca să întemeieze legământul său, pe care l-a jurat părinţilor tăi, [ca] în ziua aceasta.
19Şi se va întâmpla, dacă îl uiţi numai puţin pe DOMNUL Dumnezeul tău şi umbli după alţi dumnezei şi le serveşti şi te închini lor, mărturisesc astăzi împotriva voastră, că negreşit veţi pieri.
20Precum naţiunile pe care le-a nimicit DOMNUL dinaintea voastră, astfel veţi pieri [şi] voi, deoarece aţi refuzat să ascultaţi de vocea DOMNULUI Dumnezeul vostru.