1Când un bărbat şi-a luat o soţie şi s-a căsătorit cu ea şi se întâmplă că ea nu găseşte favoare înaintea ochilor lui, pentru că el a găsit în ea ceva necurăţie, să îi scrie o carte de divorţ şi să [i]-o dea în mână şi să o trimită afară din casa lui.
2Şi după ce ea a plecat din casa lui, poate să se ducă şi să fie [soţia] altui bărbat.
3Şi [dacă] soţul de pe urmă o urăşte şi îi scrie o carte de divorţ şi [i]-o dă în mână şi o trimite afară din casa lui, sau dacă moare soţul de pe urmă, care şi-a luat-o de soţie,
4Soţul ei cel dintâi, care a trimis-o, nu va mai putea să o ia ca să îi fie din nou soţie, după ce ea s-a pângărit, pentru că aceasta[ este] o urâciune înaintea DOMNULUI; şi să nu faci să păcătuiască ţara, pe care DOMNUL Dumnezeul tău ţi-o dă [ca] moştenire.
5¶ Când un bărbat a luat de curând o soţie, să nu meargă la război, nici să nu i se poruncească vreo sarcină, [ci ]să fie liber acasă un an şi să îşi înveselească soţia pe care şi-a luat-o.
6Niciun om să nu ia garanţie piatra de moară inferioară sau superioară, pentru că el ar lua garanţie viaţa.
7Dacă un om este găsit furând pe vreunul dintre fraţii săi dintre copiii lui Israel şi face comerţ cu el, sau îl vinde, atunci hoţul acela să moară; şi să îndepărtezi răul din mijlocul tău.
8Ia aminte la rana leprei, să iei seama şi să faci tot ce te învaţă preoţii, leviţii, precum le-am poruncit, [astfel ]să ţineţi [şi] să faceţi.
9Aminteşte-ţi ce a făcut DOMNUL Dumnezeul tău lui Miriam pe cale, după ce aţi ieşit din Egipt.
10Când împrumuţi ceva fratelui tău, să nu intri în casa lui să îi iei garanţia.
11Să stai afară şi omul căruia i-ai împrumutat să îţi aducă garanţia afară.
12Şi dacă omul [este] sărac, să nu te culci cu garanţia lui.
13În orice caz să îi înapoiezi garanţia la apusul soarelui, ca să doarmă în haina lui şi să te binecuvânteze şi aceasta îţi va fi dreptate înaintea DOMNULUI Dumnezeul tău.
14¶ Să nu oprimi un servitor angajat, sărac şi nevoiaş, dintre fraţii tăi sau dintre străinii tăi, care [sunt] în ţara ta, înăuntrul porţilor tale.
15La ziua lui să [îi] dai plata[ şi ]să nu apună soarele peste ea, pentru că [este] sărac şi îşi pune inima lui în aceasta, ca nu cumva să strige împotriva ta către DOMNUL şi să îţi fie păcat.
16Părinţii să nu fie ucişi pentru copii, nici copiii să nu fie ucişi pentru părinţi, fiecare om să fie dat morţii pentru propriul său păcat.
17Să nu pervertești judecata străinului, [nici] a celui fără tată; nici să nu iei o haină a văduvei ca garanţie,
18Ci să îţi aminteşti că ai fost rob în Egipt şi DOMNUL Dumnezeul tău te-a răscumpărat de acolo; de aceea îţi poruncesc să faci acest lucru.
19Când îţi seceri recolta în câmpul tău şi vei fi uitat un snop în câmp, să nu te întorci să îl iei, să fie pentru străin, pentru cel fără tată şi pentru văduvă, pentru ca DOMNUL Dumnezeul tău să te binecuvânteze în toată lucrarea mâinilor tale.
20Când îţi baţi măslinul, să nu treci peste ramuri din nou, să fie pentru străin, pentru cel fără tată şi pentru văduvă.
21Când aduni strugurii viei tale, să nu culegi [ce rămâne] în urma ta, să fie pentru străin, pentru cel fără tată şi pentru văduvă.
22Şi să îţi aminteşti că ai fost rob în ţara Egiptului, de aceea îţi poruncesc să faci acest lucru.