1Şi în anul al optsprezecelea al împăratului Ieroboam, fiul lui Nebat, Abiiam a domnit peste Iuda.
2Trei ani a domnit el în Ierusalim. Şi numele mamei lui [era] Maaca, fiica lui Abişalom.
3Şi el a umblat în toate păcatele tatălui său, pe care le făcuse înaintea lui; şi inima lui nu a fost împăcată cu DOMNUL Dumnezeul lui, ca inima lui David, tatăl său.
4Totuşi, din cauza lui David, DOMNUL Dumnezeul său i-a dat o candelă în Ierusalim, pentru a înălţa pe fiul său după el şi pentru a întemeia Ierusalimul;
5Deoarece David făcuse [ceea] [ce era] drept în ochii DOMNULUI şi nu se abătuse de la [niciu][n] [lucru] pe care i-l poruncise el în toate zilele vieţii sale, în afară de fapta cu Urie hititul.
6Şi a fost război între Roboam şi Ieroboam în toate zilele vieţii lui.
7Şi restul faptelor lui Abiiam şi tot ce a făcut, nu [sunt] ele scrise în cartea cronicilor împăraţilor lui Iuda? Şi a fost război între Abiiam şi Ieroboam.
8Şi Abiiam a adormit cu părinţii săi; şi l-au îngropat în cetatea lui David; şi fiul său, Asa, a domnit în locul său.
9¶ Şi în al douăzecilea an al lui Ieroboam, împăratul lui Israel, Asa a domnit peste Iuda.
10Şi patruzeci şi unu de ani a domnit el în Ierusalim. Şi numele mamei lui [era] Maaca, fiica lui Abişalom.
11Şi Asa a făcut [ceea] [ce era] drept în ochii DOMNULUI, precum [a făcut] David, tatăl său.
12Şi a alungat pe sodomiţi din ţară şi a îndepărtat toţi idolii pe care tatăl său îi făcuse.
13Şi de asemenea pe Maaca, mama sa, chiar pe ea a îndepărtat-o de la [a fi] împărăteasă, pentru că făcuse un idol într-o dumbravă; şi Asa i-a distrus idolul şi [l]-a ars lângă pârâul Chedron.
14Dar înălţimile nu au fost îndepărtate; totuşi inima lui Asa a fost împăcată cu DOMNUL în toate zilele sale.
15Şi el a adus lucrurile pe care tatăl său le dedicase şi lucrurile pe care el însuşi le dedicase, în casa DOMNULUI: argint şi aur şi vase.
16Şi a fost război între Asa şi Baaşa, împăratul lui Israel, în toate zilele lor.
17Şi Baaşa, împăratul lui Israel, s-a urcat împotriva lui Iuda şi a zidit Rama, ca să nu permită nimănui să iasă sau să intre la Asa, împăratul lui Iuda.
18Atunci Asa a luat tot argintul şi aurul [care] [era ]rămas în tezaurele casei DOMNULUI şi în tezaurele casei împăratului şi le-a dat în mâna servitorilor săi şi împăratul Asa i-a trimis la Ben-Hadad, fiul lui Tabrimon, fiul lui Hezion, împăratul Siriei, care locuia în Damasc, spunând:
19[Este] alianţă între mine şi tine şi[ ]între tatăl meu şi tatăl tău: iată, ţi-am trimis un dar de argint şi aur; vino şi[ ]rupe înţelegerea ta cu Baaşa, împăratul lui Israel, ca să plece de la mine.
20Astfel Ben-Hadad a dat ascultare împăratului Asa şi a trimis pe căpeteniile oştirilor sale împotriva cetăţilor lui Israel şi au lovit Iionul şi Danul şi Abel-Bet-Maaca şi tot Chinerotul, împreună cu toată ţara lui Neftali.
21Şi s-a întâmplat, când Baaşa a auzit [aceasta], că s-a oprit de la construirea Ramei şi a locuit în Tirţa.
22Atunci împăratul Asa a făcut o proclamaţie prin tot Iuda; nimeni nu [a fost] scutit; şi au îndepărtat pietrele de la Rama şi lemnăria ei, cu care Baaşa construise; şi împăratul Asa a zidit cu ele Gheba lui Beniamin şi Miţpa.
23Restul faptelor lui Asa şi toată puterea lui şi tot ce a făcut şi cetăţile pe care le-a construit, nu [sunt] ele scrise în cartea cronicilor împăraţilor lui Iuda? Totuşi în timpul bătrâneţii sale a fost bolnav de picioare.
24Şi Asa a adormit cu părinţii săi şi a fost îngropat cu părinţii săi în cetatea lui David, tatăl său; şi Iosafat, fiul său, a domnit în locul său.
25¶ Şi Nadab, fiul lui Ieroboam, a început să domnească peste Israel în al doilea an al lui Asa, împăratul lui Iuda, şi el a domnit peste Israel doi ani.
26Şi a făcut [ce este] rău în ochii DOMNULUI şi a umblat în calea tatălui său şi în păcatul lui, prin care a făcut pe Israel să păcătuiască.
27Şi Baaşa, fiul lui Ahiia, din casa lui Isahar, a uneltit împotriva lui; şi Baaşa l-a lovit la Ghibeton, care [aparţinea] filistenilor; fiindcă Nadab şi tot Israelul asediau Ghibetonul.
28Chiar în al treilea an al lui Asa, împăratul lui Iuda, Baaşa l-a ucis şi a domnit în locul său.
29Şi s-a întâmplat, când a domnit, [că ]el a lovit toată casa lui Ieroboam; nu a lăsat lui Ieroboam pe vreunul care sufla, până când l-a nimicit, conform spusei DOMNULUI, pe care o vorbise prin servitorul său, Ahiia şilonitul;
30Din cauza păcatelor lui Ieroboam cu care păcătuise şi prin care făcuse pe Israel să păcătuiască, prin provocarea cu care îl provocase pe DOMNUL Dumnezeul lui Israel la mânie.
31Şi restul faptelor lui Nadab şi tot ce a făcut, nu [sunt] ele scrise în cartea cronicilor împăraţilor lui Israel?
32Şi a fost război între Asa şi Baaşa, împăratul lui Israel, în toate zilele lor.
33În al treilea an al lui Asa, împăratul lui Iuda, a început să domnească Baaşa, fiul lui Ahiia, peste tot Israelul în Tirţa, [timp de] douăzeci şi patru de ani.
34Şi el a făcut [ce este] rău în ochii DOMNULUI şi a umblat în calea lui Ieroboam şi în păcatul lui, prin care făcuse pe Israel să păcătuiască.