📖 Psalmi 26
-
1
(Un psalm al lui David.) Fă-midreptate, Doamne, căci umblu în nevinovăţie, şi mă încred în Domnul, fără şovăire.
-
2
Cercetează-mă, Doamne, încearcă-mă, trece-mi prin cuptorul de foc rărunchii şi inima!
-
3
Căci bunătatea Ta este înaintea ochilor mei, şi umblu în adevărul Tău.
-
4
Nu şed împreună cu oamenii mincinoşi, şi nu merg împreună cu oamenii vicleni.
-
5
Urăsc adunarea celor ce fac răul, şi nu stau împreună cu cei răi.
-
6
Îmi spăl mînile în nevinovăţie, şi aşa înconjur altarul Tău, Doamne,
-
7
ca să izbucnesc în mulţămiri, şi să istorisesc toate minunile Tale.
-
8
Doamne, eu iubesc locaşul Casei Tale, şi locul în care locuieşte slava Ta.
-
9
Nu-mi lua sufletul împreună cu păcătoşii, nici viaţa cu oamenii cari varsă sînge,
-
10
ale căror mîni sînt nelegiuite, şi a căror dreaptă este plină de mită!
-
11
Eu umblu în neprihănire; izbăveşte-mă, şi ai milă de mine!
-
12
Piciorul meu stă pe calea cea dreaptă: voi binecuvînta pe Domnul în adunări.