📖 Proverbe 2
-
1
Fiule, dacă vei primi cuvintele mele, dacă vei păstra cu tine învăţăturile mele,
-
2
dacă vei lua aminte la înţelepciune, şi dacă-ţi vei pleca inima la pricepere;
-
3
dacă vei cere înţelepciune, şi dacă te vei ruga pentru pricepere,
-
4
dacă o vei căuta ca argintul, şi vei umbla după ea ca după o comoară,
-
5
atunci vei înţelege frica de Domnul, şi vei găsi cunoştinţa lui Dumnezeu.
-
6
Căci Domnul dă înţelepciune; din gura Lui iese cunoştinţă şi pricepere.
-
7
El dă izbîndă celor fără prihană, dă un scut celor ce umblă în nevinovăţie.
-
8
Ocroteşte cărările neprihănirii, şi păzeşte calea credincioşilor Lui.
-
9
Atunci vei înţelege dreptatea, judecata, nepărtinirea, toate căile cari duc la bine.
-
10
Căci înţelepciunea va veni în inima ta, şi cunoştinţa va fi desfătarea sufletului tău;
-
11
chibzuinţa va veghea asupra ta, priceperea te va păzi,
-
12
ca să te scape de calea cea rea, de omul care ţine cuvîntări stricate;
-
13
de ceice părăsesc cărările adevărate, ca să umble pe drumuri întunecoase;
-
14
cari se bucură să facă răul, şi îşi pun plăcerea în răutate,
-
15
cari umblă pe cărări strîmbe, şi apucă pe drumuri sucite;
-
16
ca să te scape şi de nevasta altuia, de străina, care întrebuinţează vorbe ademenitoare,
-
17
care părăseşte pe bărbatul tinereţei ei, şi uită legămîntul Dumnezeului ei.
-
18
Căci casa ei pogoară la moarte, şi drumul ei duce la cei morţi:
-
19
niciunul care se duce la ea nu se mai întoarce, şi nu mai găseşte cărările vieţii.
-
20
De aceea, tu să umbli pe calea oamenilor de bine, şi să ţii cărările celor neprihăniţi!
-
21
Căci oamenii fără prihană vor locui ţara, şi oamenii neîntinaţi vor rămînea în ea;
-
22
dar cei răi vor fi nimiciţi din ţară, şi cei necredincioşi vor fi smulşi din ea.