📖 Iov 30
-
1
Şi acum!... Am ajuns de rîsul celor mai tineri de cît mine, pe ai căror părinţi nu -i socoteam vrednici să -i pun printre cînii turmei mele.
-
2
Dar la ce mi-ar fi folosit puterea mînilor lor, cînd ei nu erau în stare să ajungă la bătrîneţă?
-
3
Sfrijiţi de sărăcie şi foame, fug în locuri uscate, de multă vreme părăsite şi pustii.
-
4
Smulg ierburile sălbatice de lîngă copăcei, şi n'au ca pîne de cît rădăcina de bucsau.
-
5
Sînt izgoniţi din mijlocul oamenilor, strigă lumea după ei ca după nişte hoţi.
-
6
Locuiesc în văi îngrozitoare, în peşterile pămîntului şi în stînci.
-
7
Urlă printre stufişuri, şi se adună supt mărăcini.
-
8
Fiinţe mîrşave şi dispreţuite, -sînt izgoniţi din ţară.
-
9
Şi acum, astfel de oameni mă pun în cîntecele lor, am ajuns de batjocura lor.
-
10
Mă urăsc, mă ocolesc, mă scuipă în faţă.
-
11
Nu se mai sfiesc şi mă înjosesc, nu mai au niciun frîu înaintea mea.
-
12
Ticăloşii aceştia se scoală la dreapta mea, şi îmi împing picioarele, şi îşi croiesc cărări împotriva mea ca să mă peardă.
-
13
Îmi nimicesc cărarea şi lucrează ca să mă prăpădească, ei, cărora nimeni nu le-ar veni în ajutor.
-
14
Ca printr'o largă spărtură străbat spre mine, se năpustesc supt pocnetul dărîmăturilor.
-
15
Mă apucă groaza. Slava îmi este spulberată ca de vînt, ca un nor a trecut fericirea mea.
-
16
Şi acum, mi se topeşte sufletul în mine, şi m'au apucat zilele suferinţei.
-
17
Noaptea mă pătrunde şi-mi smulge oasele, durerea care mă roade nu încetează.
-
18
De tăria suferinţei haina îşi pierde faţa, mi se lipeşte de trup ca o cămaşă.
-
19
Dumnezeu m'a aruncat în noroi, şi am ajuns ca ţărîna şi cenuşa.
-
20
Strig către Tine, şi nu-mi răspunzi; stau în picioare, şi nu mă vezi.
-
21
Eşti fără milă împotriva mea, lupţi împotriva mea cu tăria mînii Tale.
-
22
Mă ridici, îmi dai drumul pe vînt, şi mă nimiceşti cu suflarea furtunii.
-
23
Căci ştiu că mă duci la moarte, în locul unde se întîlnesc toţi cei vii.
-
24
Dar cel ce se prăbuşeşte nu-şi întinde mînile? Cel în nenorocire nu cere ajutor?
-
25
Nu plîngeam eu pe cel amărît? N'avea inima mea milă de cel lipsit?
-
26
Mă aşteptam la fericire, şi cînd colo, nenorocirea a venit peste mine; trăgeam nădejde de lumină, şi cînd colo, a venit întunerecul.
-
27
Îmi ferb măruntaiele fără încetare, m'au apucat zilele de durere.
-
28
Umblu înegrit, dar nu de soare. Mă scol în plină adunare, şi strig ajutor.
-
29
Am ajuns frate cu şacalii, tovarăş cu struţii.
-
30
Pielea mi se înegreşte şi cade, iar oasele îmi ard şi se usucă.
-
31
Arfa mea s'a prefăcut în instrument de jale, şi cavalul meu scoate sunete plîngătoare.